Transhumanţa carpatică şi jocul de oină, incluse în Inventarul naţional al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial

Transhumanţa carpatică şi jocul de oină au fost incluse în Inventarul naţional al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, anunţă Ministerul Culturii.

Documentul de înscriere a Transhumanţei carpatice, parte a vieţii pastorale tradiţionale în Inventarul naţional al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial a fost redactat prin colaborarea între experţi din Comisia Naţională a Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii şi specialişti de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în special din Agenţia Naţională a Zonei Montane) şi Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor.

Cercetarea de teren, care a demonstrat existenţa în prezent a rutelor active de transhumanţă în diverse zone din ţara noastră, a fost realizată de dr. Lucian David, cercetător principal grad II la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române din Bucureşti şi de conf. univ. dr. Iulian Vlad de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

Ca ipostază a unei îndeletniciri tradiţionale a poporului român, păstoritul transhumant s-a dezvoltat complementar cu păstoritul local şi cu cel pendular, fiind practicat, conform izvoarelor istorice, începând cu secolele al XIV-lea şi al XV-lea în special de către oierii transilvăneni. În ciuda declinului pe care păstoritul transhumant l-a suferit începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, această ocupaţie cu caracter istoric a poporului român continuă să reprezinte mijlocul principal de subzistenţă al unui număr important de practicanţi din zonele tradiţionale de manifestare, ce conservă trăsăturile exponenţiale ale economiei pastorale stabilite acum câteva secole. Prin urmare, astăzi, transhumanţa reprezintă un ansamblu complex de manifestări economice şi socio-culturale configurate în jurul păstoritului de amplitudine, conferind identitate satului pastoral montan cu specific transhumant şi gospodăriei ţărăneşti pastorale.

De asemenea, România, prin Ministerul Culturii, a fost invitată să se asocieze unui dosar multinaţional UNESCO de înscriere a acestui element în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial al umanităţii.

Jocul de Oină a fost inclus în Inventarul naţional al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, dosarul de înscriere fiind redactat de experţi din cadrul Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii.

Răspândit pe întregul teritoriu al României, jocul de oină este practicat atât în forma sa reglementată, prin asociaţiile şi cluburile care participă la competiţiile organizate de Federaţia Română de Oină, cât şi în cadrul comunităţilor care au păstrat până astăzi această tradiţie, cu ocazia sărbătorilor religioase, evenimentelor festive şi altor manifestări locale.

Avându-şi originea în jocurile cu bâta şi mingea practicate de păstori, oina a fost prezentă în viaţa comunităţilor din toate regiunile istorice ale României, cu caracteristici asemănătoare, dar cu denumiri diferite. Sunt citate în acest sens: hoina, ogoiul (Bucovina), fuga (sudul Transilvaniei), ţuru, de-a lunga (centrul Transilvaniei), apuca, matca-mare (Maramureş), hâlca, lopta-pila, hapucul, hopaciul (nordul Transilvaniei), de-a patru să stăm, lopta-lungă, baciul, baş (Banat).

În prezent, jocul de oină cunoaşte o extindere internaţională, fiind practicat în state ca India, Indonezia, Marea Britanie sau Nepal.

news.ro

credit foto: vocearomânului.ro