Transformări sociale și economice pentru zonele carbonifere

Fondurile europene puse la dispoziția zonelor carbonifere ar trebui să vină cu transformări sociale și economice. Ministerul Fondurilor Europene vine cu lămuriri în ceea ce privește proiectul pilot lansat de Comisia Europeană pentru zonele carbonifere aflate în tranziție. Oficialii ministerului susțin că platforma europeană își propune să vină în sprijinul zonelor miniere.

La nivelul Comisiei Europene este promovată o nouă inițiativă “Platform on Coal Regions in Transition”, scopul fiind de a sprijini regiunile care desfășoară activități miniere, să dezvolte și să pună în aplicare proiecte care au potențialul de a stimula o transformare socială, economică și tehnologică”, arată oficialii Ministerului Fondurilor Europene.

Deocamdată nu pot fi accesate fonduri europene prin acest proiect. Statul român trebuie să prezinte Comisiei Europene proiecte concrete pentru zona Văii Jiului, asta în urma unor propuneri venite din partea celor din Vale.

“În prezent Comisia Europeană încearcă să identifice statele membre pilot care ar putea beneficia de asistență tehnică în procesul de tranziție energetică, prin facilitarea unei mai bune utilizări a fondurilor și instrumentelor financiare actuale. România și-a exprimat deja intenția de a adera la această platformă și de a beneficia de asistență tehnică, urmând să aibă loc o reuniune pe această temă, în a doua parte a lunii martie a anului curent. În prezent nu există posibilitatea acordării de fonduri noi/suplimentare pentru această inițiativă”, mai arată oficialii ministerului.

Patru țări fac parte din proiectul pilot al Comisiei Europene. Este vorba de Grecia, Polonia, Germania și Slovacia.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *