Traficul la frontieră în data de 1 martie 2022
În data de 01.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 71.364 de persoane, dintre care 23.862 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 5,6% faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 10.449 cetăţeni ucraineni (crestere de 8%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 11.524 cetăţeni ucraineni (crestere de 1,6%).
Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 78.584 de persoane, dintre care 17.783 cetăţeni ucraineni (creştere de 12%).
De la declanşarea acestei crize, până la data de 01.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 113.100 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 68.100 cetăţeni ucraineni.
În continuare, reiterăm faptul că polițiștii de frontieră sunt la datorie și în permanentă legătură cu partenerii instituționali, fiind dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea securităţii frontierelor României.
Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.