Trafic restricționat pe autostrada A1
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau din cauza vreunui eveniment rutier.
Amintim că traficul este restricționat pe prima bandă și pe cea de urgență pe autostrada A1 Sibiu – Deva, pe sensul către Deva, la kilometrul 343+100 metri, în zona municipiului Orăștie, județul Hunedoara, în vederea efectuării de lucrări asupra rosturilor de dilatație. Restricția este valabilă și pe timpul nopții, lucrările fiind semnalizate corespunzător.
Pe autostrada A1 Deva – Nădlac, între kilometrii 468+520 de metri – 473+440 de metri, între localitățile Remetea Mare și Lugoj, județul Timiș, au loc lucrări de reparații la carosabil. Din acest motiv, traficul rutier se deviază de pe sensul către Deva, pe sensul către Nădlac, circulându-se pe o bandă pentru fiecare direcție. Circulația rutieră nu este afectată pe drumurile județene din apropiere.
Traficul feroviar pe secția de cale ferată 901 este până în data de 25.09.2020 întrerupt la kilometrul feroviar 197+550 de metri, între stațiile CF Milcov și Slătioara, județul Olt. În această perioadă, CFR asigură transbordarea călătorilor între stațiile CF Slatina și Piatra-Olt cu mijloace auto.