Traducător din 70 de limbi străine la o primărie din județ
Administrația locală de la Uricani și-a ”angajat” un translator electronic. Dată fiind implicarea administrației locale în diferite proiecte cu finanțare europeană care implică și vizite oficiale din partea unor străini, sau, chiar și căsătoriile între cetățeni străini, administrația locală de la Uricani a decis să își achiziționeze un dispozitiv electronic care să facă traducerea din limbile străine.
Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani spune că această variantă este mult mai economică decât aceea de a angaja o persoană care să facă aceste traduceri.
„Avem întâlniri pe Just Transition sau pe programul START. Mai mult, am avut și căsătorii cu persoane străine. Astfel, nu ne permitem să plătim un traducător de fiecare dată. Așa, aparatul l-ai pus în funcțiune și face traducerea automat”, spune Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
În plus, primarul susține că un astfel de dispozitiv poate face traduceri din mai multe limbi străine.
„Suntem în Uniunea Europeană. E clar că relațiile administrative se desfășoară pe mai multe paliere. Suntem implicați în proiecte europene, avem programul START, vin comisari europeni în zonă, cu oameni de afaceri. Dacă tehnica ne permite apelăm la astfel de metode. E mult mai ușor și economic”, a mai precizat sursa citată.
Puțin peste 4000 de lei a plătit primăria Uricani pentru cele două aparate care realizează traduceri. Potrivit descrierii oficiale, aparatul are o precizie de 96% a traducerii, funcționează în aproximativ 200 de țări, cu +70 de limbi diferite. Aceeași descriere arată că are cea mai bună pronunție de pe piață, precum un vorbitor nativ, iar traducerea se realizează în 0,5 secunde.
Monika BACIU
FOTO: https://depositphotos.com