Tradiții momârlănești: Alergatul prescurii
Una din tradițiile momârlanilor din Valea Jiului de Sfintele Sărbători de Paște este alergatul prescurii. Evenimentul are loc în a treia zi după Paști. Momârlanii din municipiul Lupeni, cartierul Bărbăteni încearcă să mențină vie o tradiție seculară.
Participanții pleacă de la Dîlma de la stâncă – granița dintre Lupeni și Uricani. De acolo, primul alergător predă ștafeta celui de-al doilea câștigător. Înșiruirea se respectă până ce ultimul alergător fuge până la biserică încercând să îi surprindă pe cei doi, care rămăseseră acolo să mănânce prescura ce este păstrată de preot din Joia Mare.
În ziua competiției, prescura este înmuiată în vin sau must. Locul în care se așează cei care mănâncă prescura este ales în așa fel încât să vadă Dâlma de unde pleacă primul alergător. Distanța pe care se aleargă este de aproximativ doi kilometri.
”Sunt obiceiuri care se pierd în negura timpului, și cred că au o vechime de mai bine de o sută de ani. Paștele este marea sărbătoare care ne adună pe toți laolaltă și ne amintesc că oamenii de pe aceste meleaguri sunt creștini, de sute de ani. Se păstrează tradiția ca în prima zi de Paști, toată lumea să ciocnească un ou cu preotul. A treia zi de Paști se păstrează această tradiție ”alergatul prescurii”. Anul acesta am reușit să adunăm două trupe, unii mai în vârstă și alții mai tineri de la Școala nr. 2 din Lupeni și s-au întrecut în această frumoasă tradiție. Sărbătoarea Învierii are legătură și cu noi, personal, pentru că, prin sfintele taine murim și Înviem cu Cristos. Cu toții avem nădejdea că înviem cu Cristos, aceste trei zile de Paște, ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Cristos și atunci desăvârșim această sărbătoare, ne încărcăm sufletește, pentru ca pe parcursul anului să putem duce mai departe bucuria din inima noastră”, a spus părintele paroh, Cristian Olariu.
După concurs, toți participanții au fost invitați la o agapă în curtea bisericii.
Colaborator