Tradiție și identitate în satele Văii Jiului

Localnicii de pe Slătinoara, zonă rurală a municipiului Petroșani, s-au cinstit, astăzi, în cadrul nedeii Sfinților Petru și Pavel. După post, momârlanii de pe Slătinioara au petrecut, așa cum o făceau strămoșii lor în urmă cu sute de ani.

Zeci de oameni care locuiesc pe Valea Slătinioarei, dar și oaspeți de onoare au fost prezenți la această frumoasă nedeie. Nimeni nu a gustat din preparatele tradiționale până ce preotul nu a sfințit bucatele.

Așa cum este obiceiul la nedei, mesenii s-au putut înfrupta cu bucate tradiționale preparate de bărbați.

“Am făcut ciorba de oaie, specifică zonei, varză ș păsat. Ne-am apucat de lucru dis de dimineață. Am făcut vreo 300 de porții de mâncare.

Rețele nu s-au schimbat de sute de ani. Se spune că mâncarea, la nedei, trebuie să o facă bărbații pentru că pun mai mult suflet. Așa iasă mâncarea mai bună”, ne-a spus Filimon Vreja, unul dintre bucătari.

Momârlanii păstrează încă tradițiile pe care le-au moștenit. Nedeia de astăzi a adunat persoane îmbrăcate în portul popular momârlănesc.

În plus, cu această ocazie a fost organizat și un vernisaj în cadrul căruia oaspeții au avut ocazia de a vedea care sunt straiele populare ale zonelor țării.

“E sărbătoarea Sfântului Petru și Pavel, care s-a pomenit din moși-strămoși. Se face un praznic.

Înainte era mult mai frumos și mult mai multă lume, iar atunci toată lumea venea în port țărănesc. Noi păstrăm tradiția cât putem”, ne-a spus doamna Elena.

“Așa cum am mai spus, tradițiile și obiceiurile ne definesc ca popor. Astăzi, momârlanii de pe Slătinioara au organizat tradiționala agapă dedicată Sfinților Petru și Pavel. Este o sărbătoare a comunității în care localnicii se întâlnesc și petrec împreună.

Le mulțumesc tuturor celor care păstrează tradițiile și obiceiurile care în jurul cărora s-a construit Valea Jiului. Este îmbucurător faptul că din ce în ce mai mulți tineri aleg să îmbrace portul popular și să fie mândri de acest lucru”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

După masă, atmosfera a fost înteținută de interpreți de muzică populară, iar tinerii îmbrăcați în costume tradiționale au încins hora.

 

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *