Tot mai datori și tot mai săraci
PSD a reușit, în zece luni de guvernare, să pună o țară întreagă pe jar: patronatele protestează, sindicatele protestează, apărătorii justiției, căreia PSD vrea să-i pună căpăstru, protestează. Rețelele de socializare sunt pline de apeluri pentru participare la ample manifestații, la ora la care este anunțată ședința de guvern care are pe ordinea de zi modificarea Codului Fiscal prin Ordonanță de Urgență. Întocmirea proiectului de buget pretinde ajustări serioase ale veniturilor promise în campania electorală și, în loc să dea la o parte minciuna, PSD-ALDE se afundă tot mai tare, căutând soluții înșelătoare pentru a nu-și recunoaște eșecul. Între timp, cursul euro a ajuns la 4,63 lei, prețul la pompă cca. 6 lei/ litru. Pare că vor băga la presă până și pietrele pentru a stoarce bani, și, în orice caz, împrumută bani, fără de măsură, apoi îi aruncă în gaura neagră a consumurilor din import. Fenomenul creșterii datoriei publice este pe cale să scape de sub control.
Ministerul Finanţelor Publice a contractat, în anul 2017, împrumuturi de pe piaţa internă de peste 30 miliarde lei, numai în primele 10 luni ale anului, la care se mai adaugă şi o emisiune de eurobonduri de 1 miliard de euro. Deși Guvernul României a programat pentru anul 2017 un deficit bugetar de cca. 2,97% din PIB, care presupune o creştere a soldului datoriei brute publice guvernamentale cu cca. 24,5 miliarde lei, ceea ce îngrijorează foarte mult este ritmul în care datoria publică creşte, în sume absolute, dar şi din perspectiva costurilor de finanţare, mai ales pentru că dobânzile au ajuns, din nou, să reprezinte cca. 1,5% din PIB. Deși pentru o bună fundamentare a deciziilor şi propunerilor formulate la adoptarea viitoarelor acte normative cu caracter fiscal-bugetar, atât la nivel guvernamental cât și la nivel parlamentar, ar fi strict necesare, lipsesc cu desăvârșire de pe site-urile oficiale următoarele informații:
– soldul datoriei publice pentru anii bugetari 2013-2017, atât ca sume absolute, cât şi ca procent în PIB, precum şi sumele absolute împrumutate în contul datoriei (exclusiv refinanţarea) în aceiaşi ani.
– sumele plătite, cu titlul dobânzi aferente, datoriei publice guvernamentale pentru anii bugetari 2013-2017.
– prognozele pentru evoluția soldului deficitului bugetar structural, a datoriei publice guvernamentale brute,precum și metodele de ajustare a cheltuielilor publice structurale anticipate de MFP în perioada 2018-2020, în condițiile devierii semnificative, încă din anul 2015, de la obiectivul pe termen mediu.
Cu lipsa de transparență a guvernului românii s-au obișnuit. Dar crește zi de zi frustrarea că iar am împrumutat 30 miliarde lei și iar nu ne-am ales cu nimic. În timp ce guvernul nu aude și nu vede, funcționând în lumea lui, autist, economia românească este în degringoladă. Scapă cine poate!
Eleonora-Carmen HĂRĂU