Topul celor mai urmărite seriale din anii ’90
În anii ’90, serialele erau printre cele mai urmărite programe TV și nume precum Seinfeld și Beverly Hills 90210 făceau audiențe impresionante.
Iată care erau cele mai urmărite seriale din anii ’90:
- Seinfeld – A fost un adevărat fenomen mondial și are în continuare foarte mulți fani, multe replici din serial intrând direct în folclor. Primul sezon din Seinfeld a apărut la finalul anului 1989 și, până în 1998, acesta a fost unul dintre cele mai populare seriale din lume. Seinfeld a avut 180 de episoade, împărțite în 9 sezoane. Povestea urmărește viața lui Jerry Seinfeld și a prietenilor săi, George Costanza, Elaine Benes și Cosmo Kramer. Serialul a fost premiat adesea la Globurile de Aur și la galele Emmy, iar revista TV Guide l-a pus pe primul loc în topul celor mai bune sitcomuri din istorie. Seinfeld a fost difuzat în România de Pro TV, iar succesul său a dus la redifuzari ulterioare pe postul Pro X.
- Beverly Hills 90210 – Acest serial a avut zece sezoane, difuzate între 1990 și 1999. A fost un program TV care a avut rezultate foarte bune în întreaga lume, iar actorii sunt în continuare asociați cu rolurile din Beverly Hills 90210. În țara noastră, serialul a fost difuzat de TVR, care făcea audiențe record. Succesul major pe care acest serial l-a avut a dus și la apariția unei continuări, sub numele 90210, cu o distribuție nouă, din care au mai apărut totuși în unele episoade și Donna și Kelly. Iar popularitatea lui Beverly Hills 9021 a dus și la apariția unui joc, ce poate fi accesat în secțiunea pacanele online NetBet. Acesta a fost creat de compania Isoft Bet în 2013, iar Donna, David, Kelly, Brandon și Steve sunt printre simboluri, alături de diverse secvențe din serial.
- Friends – Un alt serial fenomen, Friends a fost difuzat între 1994 și 2004. La popularitate este oarecum la același nivel cu Seinfeld. Joey, Rachel, Monica, Pheobe și Chandler sunt personajele principale din Friends. Iar ei s-au reunit pentru a filma un nou episod special, ce va fi difuzat în vara lui 2021. Friends este unul dintre cele mai premiate seriale din istorie, iar actorii au fost răsplătiți din plin. Ei au ajuns să încaseze în jur de 1 milion de dolari pentru fiecare episod filmat spre finalul serialului.
- The X-Files – Un serial cu un scenariu diferit față de cele cu care oamenii erau obișnuiți în acele vremuri. Chiar și așa, The X-Files a avut un succes major. El a prezentat aventurile detectivilor Fox Mulder și Dana Scully, iar cele 9 sezoane au fost difuzate între 1993 și 2001. Apoi, în 2016, a apărut sezonul cu numărul 10, iar în 2018 sezonul 11. Totuși, ultimele două sezoane nu au fost la nivelul așteptărilor, astfel că echipa de producție a oprit filmările. The X-Files este totuși un serial care a primit 16 premii Emmy și 5 Globuri de Aur.
- Familia Bundy – Unul dintre cele mai apreciate sitcomuri din istorie. Un serial în care umorul a fost la el acasă și care era recunoscut și pentru melodia de pe coloana sonoră, Love and Marriage, interpretată de Frank Sinatra. Serialul urmărește povestea familiei Bundy, condusă de Al, un vânzător de pantofi care în tinerețe a fost un jucător bun de fotbal american. El are o soție nu tocmai harnică și doi copii, dar și un câine. Greutățile și provocările vieții sunt tratate cu mult umor în acest serial. În SUA, serialul a fost difuzat între aprilie 1987 și iunie 1997.