Toma Coconea a încheiat cursa din Pirinei

După o săptămână în care a zburat, a alergat, Toma Coconea, a terminat cursa din Pirinei. Parapantistul din Petroșani caracterizează, în câteva cuvinte, experiența pe care a trăit-o, și în urma căreia s-a clasat pe locul 11.

“X Pyr 2018 s-a încheiat. A fost o cursă tehnică, cu răsturnări de situație, zboruri frumoase. O luptă strânsă, cu vreme bună, vânturi tari, ploi. Absolut toate situațiile, de la temperaturi ridicate la zăpadă pe vârfurile de peste 2800 m.

Mulțumesc tuturor celor care au fost aproape de mine și mi-au dat energie cu fiecare gând bun al lor.

Ne vedem acolo sus, printre nori, la zboruri frumoase în continuare!”, spune Toma Coconea.

Primul loc a fost ocupat de Christian Maurer. Toma a participat pentru a doua oară la XPYR, prima dată s-a clasat pe podium pe locul al treilea. Competitorii au avut de parcurs 550 de kilometri.

 

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *