Toate locurile pentru vaccinare au fost epuizate
Toate locurile disponibile la Spitalul de Urgență din Petroșani pentru vaccinarea anti-COVID au fost epuizate. Totul s-a petrecut în mai puțin de o oră. Potrivit platformei de vaccinare, în județul Hunedoara nu mai este niciun loc disponibil pentru imunarea populației, cel puțin pentru moment.
La noul centru de vaccinare deschis la Spitalul de Urgență din Petroșani funcționează două fluxuri (două puncte de vaccinare) pentru vaccinul Oxford AstraZeneca, fiecare flux cu o capacitate de 60 de vaccinări pe zi. În total, la noul centru de vaccinare deschis la Petroșani se vor putea imuniza 120 de persoane/zi.
Vaccinarea va începe în data de 15 martie, iar aici se pot programa și persoanele cuprinse în etapa a III-a, respectiv cele care au împlinit 18 ani.
Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a anunțat marți că în nouă localități din țară, printre care și municipiul Petroșani, va începe vaccinarea în masă, inclusiv a persoanelor din etapa a treia, iar în aceste orașe vor fi deschise noi centre de vaccinare.
Monika BACIU