IȘJ Hunedoara: 82,26 % – rata de promovare a concursului național de titularizare, sesiunea 2023

În județul Hunedoara, în urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare a crescut la 82,26%, cu 2,32% față de cea inițială (79,94%).

Anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse a fost de 88, față de 90, înregistrate în anul 2022, respectiv, 101 înregistrate în anul 2021.
Soluționarea contestațiilor a determinat o creștere a procentului notelor peste 5 de la 76,57% la 82,26%.
Procentul notelor sub 5 a scăzut de la 20,05% la 17,74%

Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: din cei 389 de candidați, un candidat a obținut nota 10 (zece), 179 de candidați (46,02%) au obținut note între 7 și 9.99, 140 de candidați (36,0%) au obținut note între 5 și 6.99, restul obținând note sub 5 (cinci).

Procentul notelor ≥ 7 (șapte) a crescut cu 1,04% față de cel înregistrat înainte de depunerea și soluționarea contestațiilor: de la 44,98% la 46,02%, fiind aproape la același nivel cu procentul din anul precendent (44,8%).

Procentul notelor între 5 și 6.99 după soluționarea contestațiilor, a crescut de la 34,96% la 36% (fiind în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut – 35,5%).

Pentru absolvenții din promoția curentă, totalul notelor peste 7 (șapte) a rămas nemodificat după rezolvarea contestațiilor. Mai exact, 44,44% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte).

În centrele de evaluare au fost notate 389 de lucrări, întrucât: 54 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, iar un candidat a fost eliminat din concurs. Acesta nu va putea fi repartizat pe posturi didactice în anul școlar 2023-2024.

Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele de repartizare organizate de Inspectoratul Șccolar Județean Hunedoara, în zilele de 27 – 28 iulie.

La nivel județean sunt disponibile 995 de posturi și fracțiuni de post, din care 390 sunt posturi complete, iar 80 sunt posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile).
Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul titularizare.edu.ro, unde Ministerul Educației a publicat astăzi, 26 iulie, rezultatele finale.

Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *