Tinerii fermieri pot solicita fonduri nerambursabile de 43 milioane euro pentru instalarea ca şefi de exploataţii agricole

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) lansează miercuri sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare pentru submăsura privind instalarea tinerilor fermieri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), fondurile totale disponibile în acest an fiind în valoare de 43,02 milioane euro, din care 20 milioane euro reprezintă alocarea pentru tinerii fermieri din diaspora.

”Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanţare pentru submăsura 6.1 ‘Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’ din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea se desfăşoară în intervalul 15 iulie, ora 9:00 – 15 octombrie 2020, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor alocate acestei sesiuni”, arată AFIR într-un comunicat.

Fondurile totale disponibile prin submăsura 6.1 pentru sesiunea din acest an sunt în valoare de 43,02 milioane euro, din care 20 milioane euro reprezintă alocarea pentru tinerii fermieri din diaspora.

”Precizăm că este prima dată în acest exerciţiu financiar, 2014 – 2020, când există o alocare distinctă pentru tinerii fermieri din afara graniţelor ţării”, arată AFIR.

Pragul de calitate pentru prima etapă lunară (15 iulie – 15 august) este de 90 de puncte şi scade la 85 de puncte pentru a doua etapă (16 august – 15 septembrie), iar pragul minim de depunere este de 25 de puncte, aferent perioadei 16 septembrie  – 15 octombrie 2020.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole (dimensiunea exploataţiei agricole se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR.

Finanţarea se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea contractului de finanţare.

Cererile de finanţarea se realizează conform Ghidului solicitantului şi a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe site-ul AFIR, la secţiunea „Investiţii PNDR” în pagina dedicată submăsurii 6.1, iar depunerea documentaţiei se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a agenţiei.

Depunerea cererilor de finanţare se poate opri înainte de termenul limită (15 octombrie 2020, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii.

În primele cinci zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere şi sesiunea rămâne deschisă chiar dacă suma alocată a fost epuizată.

 news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *