Ţigări în valoare de 35.100 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 3.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 35.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
Ieri, 23 ianuarie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 13.00, colegii noştri au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Costileva de Sus, județul Suceava, trei persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.
Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor efectuând somații legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au fugit. Pentru reţinerea persoanelor în cauză, poliţiştii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit, dispersându-se în direcţii diferite.
Totodată, au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.
La faţa locului au fost descoperite 3 colete, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Ţigările în valoare de 35.100 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.