Testele pentru coronavirus din judeţul Hunedoara vor fi preluate, în totalitate, de Spitalul din Cluj
Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a informat astăzi, în intervenția din emisiunea de matinal „Cea Mai Bună Dimineaţă”, difuzată în direct pe INFO HD, că toate testele de coronavirus din judeţul Hunedoara vor fi preluate de către laboratoarele de la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca. Oancea a dezvăluit că decizia a fost luată ieri, în cadrul vizitei ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, la Deva.
„Din discuţiile pe care le-am avut ieri (n.r. 8 aprilie 2020) cu Ministrul Sănătăţii, chiar ieri din sediul prefecturii, acesta a luat legătura la Cluj pentru că la Cluj au o capacitate de testare mult mai mare decât în alte regiuni şi pot să suplinească necesarul care poate să vină din partea judeţului Hunedoara. Până acum, în mare parte, testele mergeau la Timişoara. Timişorenii sunt sufocaţi pentru că au şi Aradul şi Caraşul. Şi atunci era o perioadă destul de mare de la efectuarea testelor până la venirea rezultatelor. Ei… s-a discutat chiar ieri la Cluj. Ne vor prelua toate aceste teste din judeţul Hunedoara şi rezultatele vor veni în 48 de ore”, a spus primarul Devei, Florin Oancea.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva urmează să se instaleze un aparat de testare Real Time PCR pentru coronavirus. Conform primarului Devei, medicii din cadrul unităţii spitaliceşti au nevoie de instruire pentru utilizarea aparatului, iar până vor avea experienţa necesară, testele vor continua să meargă, în paralel, la spitalul din Cluj – Napoca.
„Vor veni aceste aparate PCR. Vor fi funcţionale. De săptămâna trecută, personal medical de la laboratorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva a fost la instruire la Timişoara. Vor merge medicii din Deva, se vor instrui 2 – 3 zile sau o săptămână, se vor întoarce şi vor lucra. Trebuie făcute testele în paralel. Trimise spre Cluj, pentru că ni le primesc şi în 48 de ore ne dau rezultatele. Şi, în paralel, încep şi la Deva, dar nu sub presiune. Pentru că dacă va fi o presiune suplimentară, în contextul în care ei n-au experienţa necesară din spate, pot să fie teste care sunt eronate. Lucrurile astea s-au discutat cu Ministrul Sănătăţii şi cu noua conducere militară a Spitalului şi o să vedeţi că în perioada următoare, lucrurile vor intra în normalitate, vor face faţă tuturor solicitărilor de teste venite din partea DSP-ului (Direcţia de Sănătate Publică) şi rezultatele acestor teste vor veni într-un timp relativ scurt”, a continuat edilul şef al Devei.
Paul Muntean