Termenele de soluționare a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate la Serviciul Evidenţa Persoanelor Deva

Termenul de tipărire a cărţii de identitate (C.I.) la Serviciul Evidenţa Persoanelor Deva este de 10 zile calendaristice, în luna septembrie 2021, cu excepţia situaţiilor în care se efectuează verificări în teren sau verificări necesare, conform legii, la alte structuri (paşapoarte), respectiv certificarea identităţii.

  • Cărţile de identitate provizorii (C.I.P.) se emit în termen de 3 zile calendaristice de la data depunerii cererii, cu excepţia situaţiilor în care se efectuează verificări în teren.
  • Acordarea/aplicarea vizei de reședință (vizei de flotant) în termen de 2 zile lucrătoare, cu excepţia situaţiilor în care se efectuează verificări în teren, verificări necesare, dacă la aceea locaţie/imobil locuiesc şi au declarat locuinta secundară mai mult de 2 persoane, verificări reglementate legislativ din anul 2020.
  • Termenul de emitere a adeverinte – ,,furnizare date cu caracter personal” (Casa de Pensii, Programul RABLA, Registrul Agricol) este de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.

 

Important pentru cetăţeanul care depune solicitare înregistrată în ghiseul Serviciului Evidenţa Persoanelor Deva

În cazul în care un cetăţean se află într-o situaţie deosebită ce poate justifica solicitarea eliberării/tipăririi cărţii de identitate (C.I) într-un termen mai scurt de 10 zile calendaristice (de exemplu pierderea actului de identitate, schimbarea de nume prin căsătorie, solicitare pe  motive medicale sau care necesită deplasare pt proceduri medicale în străinătate, pentru susținerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operatiuni notariale/bancare/postale deoarece unele instituții de stat/private exceptează aplicarea  Legii 55/2020 etc), după înregistrarea cererii în ghișeu şi a documentelor necesare va depune o solicitare/cerere înregistrată în registrul de audienţă în acest sens, motivând scris, prezentând documente în acest sens, justificat, pentru obţinerea actului de identitate într-un termen cât mai scurt.

Solicitantul/titularul actului de identitate se va adresa lucrătorului de serviciu din ghișeu, iar la depunere va prezenta documentele de susținere sau va prezenta scris, pe propria răspundere, pe cererea înregistrată în registrul de audienţă, motivând urgenţa eliberării/tipăririi actului de identitate, astfel că se va analiza și se va dispune, după caz, măsuri pentru soluționarea în timp util a acestei audienţe (Reglementare prevăzută prin Îndrumarea nr. 22 din 17.12.2015 a Direcției pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București).

  • Potrivit art. 15 alin. (5) din OUG 97/2005, termenul de soluţionare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile de la data înregistrării cererii la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor. În situatii deosebite, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile de către şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

 

Serviciul Evidenţa Persoanelor Deva NU are instituită nicio TAXĂ DE URGENȚĂ pentru emiterea/ tipărirea actelor de identitate (C.I sau C.I.P )

 

Rugăm cetăţenii să respecte programul pentru ridicarea/eliberarea actelor (cărti de identitate, cărţi de identitate provizorii, adeverinţe).

 

Program eliberare acte de identitate:

  • Luni, Marți, Joi, Vineri: între orele 14:00-16:30
  • Miercuri: între orele 14:00-18:30

 

Direcția Publică Locală de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *