Termen prelungit pentru eliberarea tichetelor gratuite de călătorie, destinate persoanelor cu dizabilități

Direcția de Asistență Socială Deva PRELUNGEȘTE perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local, valabile în perioada decembrie 2021 – martie 2022 și destinate următoarelor categorii de persoane:

– persoane cu dizabilități, încadrate în grad grav, precum și însoțitorii sau asistenții personali ai acestora

– persoane cu dizabilități, încadrate în grad accentuat

Persoanele care s-au aflat în situații deosebite și nu au reușit să ridice biletele gratuite de călătorie până în data de 17 decembrie 2021 pot intra în posesia acestora la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4 – parter), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

La ridicarea tichetelor gratuite de călătorie este OBLIGATORIE prezentarea de copii după următoarele documente:

– actul de identitate/certificatul de naștere (în cazul minorilor)

– legitimația de transport local, eliberată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara

– certificatul de încadrare în grad de handicap

Tichetele gratuite pentru transportul public local sunt VALABILE pentru 10 călătorii dus-întors, pe raza municipiului Deva.

 

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0737.036.004, 0755.018.805 sau 0254.218.030 / Tasta 5 (Compartiment Monitorizare Asistenți Personali), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-16.30 sau vineri, între orele 8:00-14:00.

 

Până în prezent, aproape 400 de persoane cu dizabilități din municipiul Deva și-au ridicat tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local, valabile în perioada decembrie 2021 – martie 2022.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *