Termen prelungit pentru admiterea la Universitatea Petroșani
Universitatea din Petroșani prelungește termenul pentru depunerea dosarelor în vederea admiterii la studiile universitare de licență. Noul termen stabilit de conducerea instituției de învățământ superior din Valea Jiului este 21 septembrie. Potrivit reprezentanților Universității Petroșani mai sunt locuri disponibile în regim fără taxă la Ingineria și Managementul Afacerilor, la celelalte specializări ocupându-se toate locurile bugetate.
Media de admitere este calculată ca medie ponderată între:
– media generală a examenului de bacalaureat (cu ponderea de 60%) si
– nota obţinută la examenul de bacalaureat la o disciplina din cadrul examenului de bacalaureat (cu ponderea de 40%), calculată cu două zecimale, fără rotunjire,
- pentru domeniile de studii: Management; Finanţe; Contabilitate; Ştiinţe administrative şi Administrarea afacerilor se va lua în considerare nota la a treia probă scrisă [proba E)d)ii)]. În cazul în care candidatul nu a susţinut probă scrisă la disciplinele menţionate, se va lua în considerare nota la a doua probă scrisă, obţinută la disciplina Matematică ([proba E)c)i)]sau Istorie ([proba E)c)ii)] în această ordine de prioritate.
Colaborator