Termen prelungit de eliberare a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local!

Primăria Municipiului Deva prelungeşte cu două săptămâni perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local, valabile în perioada august – noiembrie 2020.

Tichetele sunt destinate pensionarilor cu venituri lunare mai mici de 1.200 de lei (inclusiv), veteranilor şi văduvelor de război, foştilor deţinuţi politici, refugiaţilor şi deportaţilor, revoluţionarilor, donatorilor de sânge şi Cetăţenilor de Onoare ai municipiului Deva.

Biletele gratuite de călătorie pentru transportul public local vor fi distribuite până vineri, 21 august 2020, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva (holul intrării principale), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-13:00 şi vineri, între orele 8:00-12:00.

La ridicarea tichetelor, pensionarii vor prezenta cartea/buletinul de identitate şi ultimul cupon de pensie (original şi copie), iar ceilalţi beneficiari vor prezenta cartea de identitate şi documentele care atestă că beneficiază de prevederile legilor speciale (original şi copie).

IMPORTANT! Începând cu data de 22 august 2020, activitatea de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local ÎNCETEAZĂ!

Tichetele sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe raza municipiului Deva.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0254.218.579 / int. 136, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 şi vineri – între orele 8:00-14:00.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *