Telecabina de la Cetatea Devei a adus la bugetul local, în luna august 2018, încasări de aproape 500 mii lei
Telecabina care facilitează accesul în Cetatea Deva a contribuit în luna august 2018, cu încasări de 493.020 lei la bugetul local. Până acum, acestea sunt cele mai mari sume obținute de la punerea în funcțiune a Telecabinei.
În luna august a acestui an, aproape 30.769 de turiști au optat să viziteze fortăreața medievală folosind monolinerul.
Peste 60% din numărul total de vizitatori din luna august a acestui an au fost adulţi, aproape 27% copii și studenți, în jur de 10% pensionari, 1% persoane cu dizabilităţi dar și turişti care au beneficiat de gratuități la călătoria cu telecabina (un procent de 1%). Statistica este doar pentru cei care au urcat în Cetatea Devei cu ascensorul înclinat.
Evenimentele organizate în incinta Cetății sau în Piața Cetății de către Serviciul Public Administrare Cetate Deva au contribuit semnificativ la creșterea numărului de turiști și implicit la banii intrați în bugetul local.
Directorul Serviciul Public Administrare Cetate Deva, Cristian Răcășan a declarat că în luna septembrie a acestui an va organiza și alte evenimente pentru a promova monumentul istoric și pentru a atrage cât mai mulți vizitatori. În curând, în Cetate vor fi montate mai multe telescoape performante cu ajutorul cărora turiștii dar și localnicii vor putea observa planetele Jupiter și Saturn cu sateliții lor, dar și satelitul natural al Pământului – Luna. Airsoft pe timp de noapte, concerte dar și alte surprize se mai află pe lista acțiunilor pe care și le propun cei care administrează Cetatea Devei.
Conducerea Serviciului Public Administrare Cetate Deva îi asigură de asemenea pe turiști că Telecabina funcționează la parametrii normali, are verificările tehnice la zi, iar de puțin timp a fost montat și un generator de curent de rezervă pentru a elimina situațiile neplăcute în cazul unor pene de curent în rețeaua principală.
Cetatea Devei poate fi vizitată zilnic între orele 9:00 – 21:00. Turiștii pot folosi Telecabina sau pot opta să meargă la pas pe cele trei trasee turistice semnalizate, cu acces pe la Poarta 1.
Reamintim că din luna iunie 2018, vizitatorii au la dispoziție și două sisteme de ghidare: audio și vizual, care conțin informații despre 13 obiective aflate în Cetate: Telecabină, Poarta I, Poarta II, Drumul de strajă, Scările exterioare care leagă Incinta 1 de Incinta 2, Platforma Artilerie Vest, Platforma Artilerie Est, Bastionul Sud-Estic, Bastionul Bethlen, Camera de Artilerie, Poarta Cezarului, Podul mobil și Zona Cuptoarelor.
Primul sistem este un MP3 cu căști care poate fi obținut gratuit, doar în baza actului de identitate și a unui proces verbal de predare-primire de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Deva, aflat la poalele cetății, iar al doilea sistem de ghidare este pentru smartphone, atât cu sistem de operare android, cât și iOS.
Sistemele de informare au fost implementate de Serviciul Public Administrare Cetate Deva și Primăria Municipiului Deva, pentru ca turiștii să poată afla cât mai ușor povestea fortificației medievale care datează din secolul al XIII-lea. În zona Telecabinei există și acces gratuit la Internet.
Compartiment Comunicare, Promovare Imagine