Târgurile toamnei: fără animale, pline de amărăciune şi de kitsch-uri

Restricţiile impuse de autorităţile sanitar veterinare au afectat grav târgul de toamnă unde veneau producători şi crescători din tot Ardealul, din Banat şi Oltenia.

În locul ţarcurilor cu animale, s-au instalat tot felul de comercianţi cu grămezi de produse noi sau second hand. Dacă anii trecuţi se puteau admira exemplare superbe de cai, turme de oi şi vaci de expoziţie, acum, în întreg târgul, curioşii au găsit numai … şase căţeluşi frumoşi.

E zi de târg la Pui, un târg vestit printre crescătorii de animale. Numai că, în toamna lui 2018, tocmai animalele lipsesc spre nedumerirea tuturor, inclusiv a primarului: „Vremea ne ajută, dar lipsa animalelor e o problemă. Se simte că lipseşte ceva – animalele sunt sarea şi piperul târgului şi – o spun cu părere de rău – guvernanţii noştri nu s-au gândit să găsească soluţii!  Măcar bovinele şi cabalinele puteau să le lase, să fie ceva”, spune Victor Stoica.

Ceva tot e – e plin de comercianţi, care acum par mai mulţi decât cumpărătorii. Câteva standuri cu flori, câteva tarabe cu varză, ardei, funii de ceapă sau de usturoi.

De-a lungul şoselei naţionale sunt aliniaţi de-a valma vânzători de mături, de ceaune, de adidaşi şi de o mulţime de alte nimicuri. Sunt carpete, găseşti halva de casă produsă în fabrică ori turte „româneşti” cu etichete de import.

Pe o masă se încălzesc la soare ciupercuţe otrăvitoare din ipsos, lângă o ceată de pitici hidoşi care încercuiesc o Albă ca Zăpada cam măslinie, cu fuste largi, ochi de zombie şi câte două unghii roşii la fiecare mână. La pitici e ofertă: „Doi pentru 15 lei!”

Dincolo de drum, artizanii îşi aşteaptă clienţii. Dogarii bat în butoaie ca să priceapă clientul că e marfă de calitate.

Un tânăr vinde putini şi butoaie din lemn făcute chiar de el. Cornel Cioara a învăţat de la tatăl şi bunicul său dogărie şi este unul din puţinii tineri din sate care duce mai departe tradiţia familiei.

Lucrează în gospodăria din satul Plopi: „Încă se mai caută lucrurile astea. Un butoi din stejar dă gust licorii şi culoare. Ce-i mai sănătos ca lemnul?! Unde mai pui că te ţine o viaţă dacă ştii să-l păstrezi. Marea concurenţă ne-o face plasticul şi marele rău ni-l fac autorităţile care nu fac nimic, dar nimic, ca să încurajeze tinerii meşteşugari. Mai mult ne încurcă! Meseria asta-i pe cale de dispariţie. În zona Bradului erau mai bine de 15 meseriaşi, acum, care mai trăiesc au peste 80 de ani!”

Alături, un bărbat din Petreşti, judeţul Alba vinde pălării din lână. Cele tradiţionale, de oieri, costă 100 de lei. Bărbaţii care le încearcă şi le cumpără spun că le preferă celor din comerţ. „Parcă nu eşti cioban dacă porţi pălărie din paie, din alea de americani sau chipeşe de-alea de oraş. Nu te cunosc nici oile!”

Micii sfârâie pe grătare de la primele ceasuri ale dimineţii. Mai nou, toţi sunt „de Bulbucan”.

Prin fumul gros şi mulţimea pestriţă, un om la costum nu putea fi decât primar. Gheorghe Ile de la Vulcan duce în braţe o bundă ciobănească şi un topor: „Ne pregătim de iarnă şi de sărbători.

Vreau să primesc colindătorii în strai momârlănesc şi securea am luat-o să-mi tai lemne, să pot face tocană la ceaun.”

„Hai la papucii lu’ Udrea! Ia pantofi, să-i dai la Elena Udrea!” se aude, peste mulţime, o voce bărbătească care stârneşte hazul tuturor. Pe un carton, între butoaie, stau trei perechi de pantofi cu toc cui care fac disonanţă cu şlapii dogarului. „Merge reclama? Merge! Nu-s ei pe măsura doagelor, da’ merg bine cu rachiu!”, râde hâtru bărbatul. Pe câţiva metri pătraţi sunt înşirate efecte militare folosite demult de Armata Română.

Printre căldări, ceaune, piese de mobilier din PAL şi plasticuri la ofertă – „trei găleţi la 10 lei”, şi-au făcut loc şi câţiva producători autentici.

Un bătrân din Gorj vinde pere, gutui, struguri şi must: „Nu ne-a mers chiar rău anul ăsta cu producţia, vânzările-s

cam slăbuţe. Târgul e slab faţă de anii trecuţi – lumea venea să vândă şi cu banii cumpăra. Nu pot să-mi explic cum o boală la porci, închide un târg. Ce are porcul, cu vaca, oaia sau calul?” Pesta porcină, boala care a determinat impunerea restricţiilor atât de drastice nu i-a speriat pe oameni, însă atitudinea autorităţilor i-a făcut să suduie straşnic. Nu poţi face un pas fără să auzi ţăranii drăcuind. Folclorul popular răsună peste tot.

Oamenii sunt supăraţi şi pe bună dreptate. În tot târgul, acolo unde odinioară admirai exemplare superbe, poţi număra pe degete şase căţelandri – trei pui de copoi şi trei bucovineni pufoşi. Au devenit vedetele iarmarocului şi proprietarul îi scoate mândru din cutie. E 150 de euro exemplarul.

Nu-i cumpără nimeni, dar toată lumea îi drăgăleşte, inclusiv stăpânul: „Stai mă, durdulică mic! Stai aci cu cioanele, mamă! Stai să-ţi facă poză!”

Lumea vine, se uită şi pleacă.

O localnică oftează: „Ui ce s-a ales de târgul nost! Mi se pare o aiureală să interzică toate animalele pentru pesta porcină! Niciodată n-o fost aşa pustiu pe aici şi vin de mulţi ani! Nu mai are farmec!”

Crescătorii de animale  – unii veniţi de la sute de kilometri, cu nădejde de mai bine – sunt furioşi şi arată cu degetul către actuala guvernare. Au ajuns la mila intermediarilor şi sunt nevoiţi să le vândă ieftin. „Ştiţi cum îi târgu’ fără animale?! Ca şi capu’ fără păr! Mai urât nu să poate!”, zice un om venit din Turda: “Aş fi avut de vândut şi oi şi miei şi vaci. Nu mai avem une le vinde – numa’ la bişniţari! Noi le creştem, le ţânem şi pierdem şi vreme şi bani. Nu-i deloc treaba bună, nu ştiu di ce! Nu ştiu cine ne pune piedica asta… Numa Ăl de Sus poate ştii şi pedepsi. Am vreo 200 de miei şi vin bişniţarii şi dau cu 5 lei şi ăia dacă ni-i dă! Oile is la 2 lei kilogramu’ viu! Cineva-ş bate joc de noi, de ţărani! Arate-i-s-ar iadu!” Grupul de oieri înjură ca la uşa stânii. Au mâinile aspre de atâta muncă şi greutăţile vieţii le aspresc şi vorbele.

De sub o şubă groasă, un alt crescător de animale zice îndesat de guvernanţi, miniştri şi politicieni. “Anul ăsta ca niciodată, n-am făcut nimic cu animalele. Noi le-am crescut şi le ţânem, nu poţi vinde nimic, nu poţi cumpăra. Io am vrut să-mi ieu nişte berbecuţi, miele, să mai schimbăm rasa, sânjele la animale. De unde să cumpăr? De la Kaufland? Dau mielul la 4 lei?! Guvernu’ ăsta nu-ş cum ne ajută, da’ ne termină cu tătu! Copiii ne-or plecat, dacă trecem şi noi, generaţia asta, nu mai face nimeni, nu mai munceşte nime nimic! Din ce să trăim? Numa şmecherii mai cumpără, de voie, de nevoie, lor trăbă să le dăm”, spune omul supărat.

Un alt bărbat îşi alege atent o bâtă ciobănească trainică: “Or dat tăţi în oamenii muncitori, uite cu asta le-aş da şi eu! Or mâncat câinii, caii! Distrug tot!”

Nici măcar autorităţile locale nu pricep de ce oamenii nu mai au voie cu animale în târguri. Primarul comunei Pui s-a trezit cu un trist record: dacă în urmă cu un an, avea peste 15 mii de oameni la târg, în 2018, bilanţul e mult în scădere: „ Decizia asta îi afectează foarte mult pe ţărani pentru că, de astă primăvară până acum, au cultivat pământul, au cules roadele, au îngrijit animalele şi acum era perioada în care puteau să-şi valorifice munca, să-şi cumpere pentru iarnă anumite produse şi, fiindcă asta nu se mai poate întâmpla, e un scurt circuit în viaţa lor şi a noastră, a tuturor”, spune Victor Stoica.

Cel mai vestit iarmaroc al toamnei e prilej de câştig bun doar pentru comercianţi, care au pus pe tarabe tot felul de năstrăşnucii. Producătorii autentici vând puţin: „Oamenii care lucră îs necăjiţi. Necăjiţi rău că de aici trăiau! Nu ne era ruşine că trăiam la coada oii, da acu suntem la coada ţării!”

Târgul de toamnă din comuna Pui se ţine de sute de ani, tot de Ziua Sfintei Paraschieva.

 

Laura OANĂ