Târgurile de animale, interzise nu și expozițiile
Târgurile de animale au fost interzise din cauza pestei porcine africane, însă autoritățile locale de la Petrila au găsit o altă modalitate de a reuni animalele într-un așa-zis târg. La Petrila va fi organizată o expoziție de ovine. În fiecare an, la începutul lunii septembrie, la Petrila se organiză tradiționalul târg de animale. Nu și anul acesta. Acum, autoritățile locale au găsit o altă modalitate de a-i reuni pe crescătorii de animale. Niciun alt fel de animale nu vor fi acceptate în boxele amplasate pe platoul de la Jieț. În plus, petrilenii sunt cunoscuți pentru faptul că se ocupă de crescutul ovinelor. Se va organiza o expoziție la care sunt invitați să ia parte toți crescătorii de ovine din zona Văii Jiului și nu numai. Petrilenii crescători de ovine sunt așteptați să își expună animalele în data de 2 septembrie pe Platoul de la Jieț. Ansamblul Bujorii Muntelui vor întreține atmosfera, iar artistul Ciprian Roman este invitatul special al autorităților locale de la Petrila.
Monika BACIU