Tânăr de 17 ani a intrat cu motocicleta într-un cap de pod, între localitățile Chitid și Boșorod

Poliția Orașului Călan a fost sesizată, la data de 10 noiembrie a.c., ora 22:56, cu privire la faptul că pe DJ 688A, între localitățile Chitid și Boșorod, a avut loc un accident rutier.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au identificat un tânăr de 17 ani, care s-ar fi aflat la volanul unei motociclete de teren, fără numere de înmatriculare.

După ce ar fi ieșit dintr-o curbă la stânga, tânărul ar fi pierdut controlul motocicletei și ar fi intrat într-un cap de pod. Din fericire, acesta nu a suferit leziuni și nu a necesitat îngrijiri medicale.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor, a reieșit că tânărul nu ar deține acte doveditoare privind apartenența motocicletei.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și punerea în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

 

 

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *