A pălmuit-o, i-a smuls lănțișorul și a lăsat-o fără telefon chiar în văzul lumii

Luni seara, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată despre faptul că un tânăr a agresat o persoană, în incinta unui magazin din municipiul Hunedoara.

Patrula de siguranță publică care s-a deplasat la fața locului a identificat, în incinta magazinului, doi tineri: o hunedoreancă în vârstă de 18 ani şi pe prietenul acesteia, în vârstă de 16 ani, din judeţul Prahova. Tânăra le-a declarat polițiștilor că, în timp ce se afla la cumpărături, fostul prieten, un hunedorean în vârstă de 24 de ani,  l-a lovit pe actualul prieten, în vârstă de 16 ani, şi i-a luat telefonul mobil (telefon care i-a fost adus ulterior de un prieten al agresorului), după care, hunedoreanul a lovit-o cu palma şi i-a smuls tinerei de la gât lănțișorul din aur, cu pandantiv, după care a fugit.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, iar la scurt timp, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat tânărul acuzat de comiterea infracțiunilor, afirmând că a aflat că este căutat de poliție.

Având în vedere probatoriul administrat, poliţiştii au luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore a tânărului, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tâlhărie calificată (faţă de tânără) şi loviri sau alte violenţe (faţă de minor), acesta urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale. Pe parcursul cercetărilor, a fost recuperat şi lănțișorul din aur cu pandantiv sustras, acesta fiind predat poliţiştilor chiar  de către mama hunedoreanului.

 

 

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *