TĂCEREA CARE UCIDE: Spitalul Județean de Urgență Deva – eșecul previzibil al unei mizerii ascunse
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Deva este acum sub conducere militară. Pentru că alt fel de a ține sub control această instituție sanitară nu s-a găsit și era periculoasă încă o încercare de conducere civilă în ditamai focarul epidemic de COVID-19. Adevăruri nemiloase, despre corupție și nepăsare, stau în spatele eșecului unui spital de cumetrie de care fuge orice om întreg la minte, care ține la sănătatea lui.
Omerta pe motiv de șpagă deasă și relaș
S-a ajuns la acest moment de criză, care a cerut intervenție militară, nu numai ca rezultat a două momente proaspete: managementul prost al ultimei șefe de spital puse de CJ Hunedoara și mișcarea „rezist” a sindicaliștilor la încercările noii conduceri, pusă de prefect, de a gestiona haosul deja creat. Nici vorbă.
S-a ajuns la situația de acum și la nenorocirea din SJU printr-un proces îndelungat de prost management impus, în ultimii ani, de conducerea pesedistă a județului, cea care are în subordine spitalul, dar și prin „politica de cadre” veche de foarte mulți ani, o politică care a transformat parte mare din personalul SJU într-o gașcă cu reguli demne de omerta siciliană, o gașcă apărându-și „drepturile” la șpagă și muncă la liber.
Iată că nici acum, când a ajuns cuțitul la os, când oameni sunt amenințați cu moartea pentru că în cloaca SJU nu a vrut nimeni să tulbure apele, nimeni nu deschide gura, să spună adevărul: cei din gașcă pentru că se apără între ei, iar ceilalți, profesioniștii „albi”, sunt înspăimântați de puterea relațiilor politice demonstrate ale găștii. Nimeni nu vrea să spună că, în Spitalul Județean de Urgență din Deva nu era aproape nicio șansă să fie salvați oameni expuși epidemiei.
Un spital „utilat” să ucidă până și speranța
Sunt de câteva decenii în zonă și nu îmi amintesc decât extrem de puține cuvinte bune spuse de cineva despre Spitalul Județean de Urgență din Deva, despre cum merg lucrurile acolo. Și, nu vă supărați, prin meserie, am cunoscut în două decenii o mulțime de localnici, din toate categoriile sociale și profesionale. Din nefericire, am fost eu însumi martorul neputincios al mizeriei fizice și morale din cotloanele SJU, de câteva ori.
Spitalul din Deva este „legendar”, dar într-o lumină pe care nu și-ar dori-o nimeni și cu mărturii care nu mai țin de poveste, ci de evenimente reale și fapte tragice.
Spuneam că nu am auzit cuvinte bune despre spital. Am auzit însă o revoltă încovoiată de neputință față de toată gășcăraia pusă pe chiverniseală din SJU, despre oameni tratați ca niște cârpe murdare aruncate într-un colț de salon soios, despre mănuși care spală buda și apoi servesc, neschimbate, mâncare bolnavilor, dar mai ales despre oameni care au murit mai degrabă cu zile în „virtutea” unor diagnostice aberante, date fie din dispreț, fie, mult mai des, din neștiință de carte.
Să vă povestească toți cei care mi-au povestit mie, de-a lungul anilor, cum SJU a ajuns de râsul și spaima unor clinici universitare precum cele din Cluj Napoca, Timișoara sau Târgu Mureș. La acele clinici au ajuns mulțime de hunedoreni cu diagnostice greșite date la Deva, oameni salvați in extremis de adevărați medici. „Cine-s tâmpiții care au pus diagnosticul ăsta?”, vă sună cunoscut?
Să vă povestească oamenii cum și-au luat cu forța femeile din SJU pentru a le duce să nască oriunde altundeva, numai nu în mizeria fizică și morală de Deva.
Sau să vă povestesc eu cum un om apropiat a murit abandonat de medici care i-au pus cinci diagnostice diferite, l-au îndopat cu pastile din toate cele cinci bănuieli, și-au pus palma-n fund și nu i-a mai văzut nimeni. Toți au primit, pentru câteva minute de conversație medicală inutilă, câte ceva în buzunar , că eram disperați și altfel nici nu-și ridicau fundul de pe scaune. Sau cum un alt om apropiat ar fi murit, probabil, de mult în spitalul de la Deva, dacă nu ar fi luat decizia să renunțe definitiv la tratamentul cvasi-ucigaș de aici, luând drumul unor spitale cu medici care i-au redat parte bună din sănătate și încrederea în viață.
Să vă povestească oamenii cum stau, bătrâni și bolnavi, cu orele la ușa cabinetului unui medic SJU lacom – care a luat majoritatea pacienților de la toți ceilalți colegi specialiști. Stau amărâții, tremurând, pentru a beneficia de cele cinci minute de atenție pe lună din partea unui medic care nici nu se mai chinuie să le schimbe tratamentul, indiferent cât de rău le-ar face. Și care medic nu refuză șpaga amărâților, unii dintre ei tăindu-și din banii de mîncare pentru bunăstarea nesătulului doctor.
La întrebarea „cum te-ai pus pe picioare, că erai bolnav?”, răspunsul concetățenilor noștri este, în proporție covârșitoare, de descurcăreț: „am fost la Cluj”, „am fost la Târgu Mureș”, „am fost la Timișoara”. Răspuns completat dureros de des: „dacă stăteam pe mâna ăstora, eram îngropat de mult, habar n-or avut ce am”. Dar ce se întâmplă cu cei care nu au bani de umblat la alte spitale, cui îi pasă?
Să mai amintim și de spaima unor absolvenți de medicină că vor ajunge să profeseze la Deva, o spaimă care a ajuns să fie anecdotică în facultăți de medicină? Și de asta se știe de multă vreme. Poate vă amintiți cum s-au înghesuit medicii să vină la Deva pe ceva posturi vacante, cu ceva vreme în urmă: nici umbra vreunui halat alb nu s-a arătat dispusă să vină aici!
Să mai amintim cum ofertele generoase ale unor medici de mare profesionalism de a porni la Deva ceva folositor oamenilor au fost tratate cu dispreț?
Mai e nevoie de exemple?…
Un eșec previzibil
Adevărul acesta înfricoșător este de multă vreme în mărturiile prea multor oameni disprețuiți de un sistem medical ticălos și departe de profesionalism, un sistem așezat ca o caracatiță de corupție și lipsă de profesionalism pe principalul spital de urgență din județul Hunedoara, cel de la Deva. Se află acest adevăr, poate, și pe prea multe cruci de necăjiți care nu au avut bani nici măcar de șpaga de Deva, cu atât mai puțin de drumuri și doctori în spitale adevărate.
Un adevăr prea vechi, prea trist și prea mult ascuns sub puturoase cuverturi politice și administrative, până a ajuns să provoace victime încă mai multe. E public și prea urât, pentru a mai putea fi tratat ca simplă răutate conjuncturală a unui jurnalist.
Acesta este adevărul care se află, cu rădăcini adânci, și în spatele crizei de acum și a eșecului SJU Deva în lupta cu epidemia COVID-19. Ca o notă necesară, mi-a fost cumva greu să spun toate astea doar într-o singură privință: sunt și la spitalul din Deva câțiva profesioniști respectabili, pentru care medicina nu a devenit simplă și cinică ocupație de șpăgar. Lor le cer iertare că nu am putut ascunde toate astea, nenorocirea SJU devenind, volens-nolens, a tuturor, nu numai a lor, ci mai ales a noastră.
O tăcere vinovată și costisitoare
Cum Dumnezeu s-ar fi așteptat cineva ca, în nenorocirea generată de epidemia COVID-19, care a îngenunchiat temporar lumea, sistemul putred din Spitalul Județean de Urgență de la Deva să provoace altceva decât o și mai mare nenorocire?
Nu știu dacă managementul militar va produce măcar un minimum de val care să tulbure nenorocirea despre care vorbește acest text. Dar avem, măcar, speranța că, cel puțin în ce privește epidemia COVID-19, mai rău decât s-a făcut până acum la spitalul din Deva nu e posibil.
Și bine ar fi să ne punem cu toții întrebarea dacă nu cumva lipsa de reacție, tăcerea vinovată și costisitoare a tuturor celor care au ascuns mizeria de la Spitalul Județean de Urgență din Deva (autorități, politicieni, societate civilă), a ținut în viață un monstru care, iată, ni s-a arătat zilele acestea în toată mizeria lui ucigașă.
In sfarsit cineva spune lucrurilor pe nume. BRAVO!
E tris dar e adevarat!Felicitari pt curajul si siceritatea relatata! Traim intr-o lume unde inmormantarea conteaza mai mult decat mortul….traim in cultura ambalajului care dispretuieste continutul.
Adevarat! Doi ani am fost purtat prin spital fără un diagnostic precis. Am ajuns la Cluj unde au rezolvat problema intr-un timp record.
Buna ziua ,ma numesc elena sunt din deva ,locuiesc de 6 ani in tm acum ,numi vine sa cred ce aud ,imi pare rau ca sa ajuns in situația asta ,în spitalul unde am nascut o pe fetiță mea in 2013,imi vine sa plâng, dar asta este realitatea acum ,imi pare rau pt toti oamenii care suferă din pricina unora care nu dau 2 bani pe ei…
Cuvinte dure, dar nu indepartate de adevar.
De 1-2 ani in SJU Deva au venit specialisti tineri, oameni cu potential, dar nu au fost lasati sa faca mare lucru. Ex: ginecologie, orl, urologie, ati….si multe alte sectii.
Interne și chirurgie
Lumea s-a schimbat de data asta, nu oamenii. Va doresc timp, rabdare, bani si noroc
Comanda pnl din moment ce este în replica
Ok, ai dreptate, dar daca tot stiai, si mai ales aveai o arma puternica, cea de jurnalist, de ce nu ai facut public nimic pana acum? Presa, oricum este putere intr-un stat ( sau cel putin ar trebui sa fie)… Chiar era nevoie de acest virus ca sa-ti faci curaj?!? De ce ai tacut pana acum? Deci, indirect, faci parte di aceeasi tacere…care acum ucide…
Dupa mine, nu esti decat un „complice” al acelui sistem, pentru ca stiai, ai avut posibilitatea…si totusi nu ai facut nimic. Ce te asteptai, ca oamenii disperati si indurerati sa scrie articolele in locul tau?!?! Unde sa se planga si cui, daca asa cum spui, cam toti faceau parte intr-un sistem…
Ei, in disperarea lor au cautat, si unii poate chiar au gasit alte spitale unde sa se trateze… dar cum ramane cu cei care nu au putut si poate chiar si-au pierdut viata din cauza unor incompetenti spagari. Pentru ca un profesionist adevarat isi repecta deontologia profesionala ( indiferent care ii este domeniul) dar acestia ca medici, au mai si depus un juramant…
Deci, din partea mea nu poti avea nici o apreciere pentru acest articol, ci doar un profund dezgust.
Sti vorba aia, dupa razboi multi viteji se arata…
Pune-ti o intrebare si da-ti singur un raspuns…
Un salut si sper sa iti schimbi meseria, de care nici tu, sincer, nu esti demn.
Mulțumesc pentru comentariu. Vă sfătuiesc, totuși, înainte de a judeca și a da verdicte, să vă informați mai bine ce am scris și despre ce, în ultimele trei decenii de meserie. O meserie pe care dumneavoastră îmi cereți să o schimb doar pentru că nu sunteți informat/informată. Așadar, înainte de a fi dezgustat/ dezgustată de munca mea, încercați să vă informați.
Woau, d-le Macovei. …. ce dur ati fost!! Dar probabil ca merita urmărită mai îndeaproape problema.. si pentru …neștiutori. ..!!
Felicitari pentru curaj!Din pacate asa era ( cel putin in anii 2000) pana m-am mutat de la Deva!Pacat ,tare pacat!
Subscriu celor spuse de Flory . In plus de ce nu dai si nume daca tot esti asa de informat . Cine conducea de fapt spitalul ? Cine sunt si cine au fost in consiliul de administratie , cine erau sefii lor ? Oare numai PSD-ul a condus spitalul ? Si ar mai fii multe intrebari , dar nu are rost…
Foarte corecte observatiile . Totusi si eu am vazut enorm de multe nedreptati sau mai bine zis infractiuni si am incercat sa le arat celor care ar fi trebuit sa faca dreptate si toti , dar absolut toti au ridicat din umeri si au spus ca nu sunt legi sau sunt legati de maini si ca nu pot face nimic .
Din păcate aveți dreptate, nu demult am avut nevoie de ajutorul serviciului de urgență și am renunțat, ne-am dus la spitalul din Hunedoara unde am avut ocazia să întâlnim medici inimoși fără să aștepte șpagă…
In urmă , cu 10 ani , eram cu tatăl meu ( care suferea de o boală incurabilă ) , pentru mai mult timp la Timișoara . Acolo , toți medicii , indiferent de secție și specialitate , ii denumeau pe cei de aici ” Măcelarii de la Deva”
De acord cu relatarea și dezgroparea dureroasă a adevărului. Felicitări autoarei pt curaj…care putea merge pana la capăt expunând numele acelui medic nesatul. ..
Da, asa este ! Va confirm. Cand am ajuns la TM si mi-au vazut starea si diagnosticul, medicii din Timisoara si-au facut cruce si asa au si intrebat: „cine-s tampitii care v-au adus in halul asta?”. Bine, asta cu multi ani in urma, dar…problema nu e de ieri de azi.
Un lucru petrecut acum 6 ani. Nu era criza. Era primăvară și aveam gripa. Dar gripa obișnuită. Aveam temperatura mare de câteva zile și seara in jur de ora 22 mi sa făcut rau leșinând. Soția a chemat ambulanța iar asistenta de pe ambulanta mi-a spus că ar fi bine sa mă ducă la urgenta să mă consulte acolo. Eu nu am vrut deoarece nu am prea fost dus pe la spital. Dar asistenta a insistat și până la urmă am acceptat. Până am ajuns acolo sa făcut aproape ora 23. Am ajuns,am fost introdus in cabinet și am așteptat pe pat ca să vina ,,medicul” de serviciu. Asistentele,trei la număr, stăteau de povesti. Nu mi-au luat o tensiune,o temperatură nimic. Vine ,,medicul” ,se pune pe scaun la birou care era în fața mea la 2 metri. Se uită sfidător la mine și nervos îmi spune următoarele : ce mă? Ști că pot să-ți imput ambulanta? Altul moare din cauza ta iar tu vi cu ambulanța și mă întrerupi pe mine din lucru? Ți so dat ție să vi acum la spital? Acestea au fost cuvintele lui. Exacte pentru că le voi ține minte cat voi trăi. Și tonul,adică tipa la mine. Nu mă întrebat nimic. Nici ce am nici cum mă simt nu mă consultat,nimic. Mi-am luat buletinul de pe birou și am dat sa plec la care domnul ,,medic” îmi spune : vezi că nu ai nimic? Vezi că poți să umbli? Mult timp am trăit cu spaima de a nu fi nevoie sa ajung la spital la UPU. Oare comportamentul lui este cel a unui medic care este in slujba celui aflat în suferința,celui aflat în impas. Menționez că în momentul când am ajuns eu la urgenta nu era nimeni pe hol in asteptare și atâta timp cât am stat acolo nu a fost nimeni. ,,Domnul doctor” dormea. Asta făcea. Asta era activitatea de la care eu l-am deranjat. Frumos,nu? ,,Cinste” lui nu,că doar e doctor.
Bun găsit tuturor!
Ma bucură enorm faptul că cineva a avut curajul sa spună adevărul, deși grozaviile din SJU Deva sunt mai multe.
Eu am fost diagnosticata greșit timp de doi ani, după acești ani de chin și teroare m-am îndreptat spre un spital din Cluj. După consultație am fost supusa unei intervenții chirurgicale pe creier, iar după 5 luni unei noi intervenții, tot pe creier. Mi-au salvat viata medicii din Cluj,am renăscut.
Dar…. povestea nu se încheie aici. După tot calvarul trăit în acei ani și după recuperare, au apărut iar probleme. La Deva am fost diagnosticata cu hemoroizi, timp de un an, de fapt eu sufeream de cancer la colon metastazic. Tot medicii din Cluj m-au salvat și de aceasta dată. SJU Deva m-a nenorocit pe viață. Nicio pedeapsa nu poate egala cu suferința provocată de acești nenorociți.
Știu sa ne ia zilele, nu știu sa ne prelungească viața! Asa sa le ajute Dumnezeu pentru tot ce au făcut cu bieții bolnavi și pentru viețile pierdute din cauza nepăsării! Am făcut petiții la Ministerul Sănătății, am apelat la presa….. nici unul, nici altul nu și-au asumat nimic. Răspunsul ministerului a fost evaziv, iar presa nu a dorit sa publice un articol despre cele relatate.
Rușine!
Multă sănătate tuturor!
Incredibil!Unde traim?
Din păcate asa este. Însă nu vorbim doar despre medici și politica. Sunt și cazuri în care medicul e nevoit sa urle la asistente și infirmiere să-și facă treaba ptr care sunt acolo. Sunt și lucruri pe care conducerea nu le știe. Și asistente cărora ești nevoit sa le strecori mereu câte ceva, ca să nu te ia la bătaie ca îndrăznești sa ceri să-și facă treaba. Se vede clar cine face meseria asta cu drag și dăruire, o simți în privirea și comportamentul lor.
Toată stima pentru aceștia!
Cât despre restul, poate e momentul sa se curețe spitalul de toți,, virusii,,.
Din pacate noi romanii i-am invatat cu șpagă, noi trebuie să-i si dezvatam.
Mama a fost internata la SJU din Deva si pot sa confirm ca medicii sint incapabili si indiferenti, fara un zdrob de empatie, asistentele nu isi fac treaba si toti asteapta mita. Cladirea e murdara iar mincarea pentru bolnavi nu as da-o nici unui ciine. Asa cum am vazut si alte comentarii, intr-adevar omoara pacientii mai mult decit sa ii trateze.
Medicii din Deva nu doctoriii ca nu se califica intr-un spital adevărat nu se califica nici ca brancardieri. Se pricep doar la întins mâna.
Dar știți de ce ,nu? Fiindcă tot ce e în subordinea consiliului județean trebuie să moară.
E o lege a firii.
Punct.
P.S. La fel se întâmplă și la ApaPROD.
Daca autorul are atitea de spus si vrea sa indrepete lucrurile de ce nu spune lucrurilor pe nume. Nu serveste la indreptarea lucrurilor da ca se pune…ala mi-a spus, altul mi-a zis, etc. De ex sa propuna un sondaj pentru fiecare doctor si pacientii sa si spuna parerea cum au fost tratati. Si atunci fiecare pacient va avea dreptul sa aleaga la cine sa mearga indeplina cunostiinta de cauza. Ce nu am inteles cum a ajuns un spital din Romania sub conduceer militara, au pus armamentul care nu mai exista de mult in fata usii spitalui? Din experienta mea cu spitalul din Deva. In urma cu vre-o 10 ani am venit de la Gyula cu o durere puternica in urechea dreapta. M-am dus la ORL si doctorita de atunci, nu ii stiu numele ca l-asi fi spus,era mai in virsta, deci cu experienta in meserie, s-a uitat in ureche si mi-a spus:” Domnule dumneata ai cancer la cap. Trebuie sa te duci la raze”. Nu m-am dus. Speriat de moarte, am plecat in strainatate si m-am dus la doctorul meu de familie care si el s-a uitat in ureche, m-a intrebat daca am fost la vre-o piscina publica si mi-a dat picaturi cu antibiotice cu care in doua zile nu am mai avut nimic. Am mai revenit la cabinetul de ORL din Deva si am vazut ca asistenta tocmai primise un laptop nou, dar nustia sa foloseasca tastatura si docotrita statea dupa ea sa scrie retetele, cind afara erau destui in astepatare. Alte experiente negative ce le am avut cu spitaul din Deva a fost cind diagnosticat cu cancer de piele in stainatate an cerut cabinetului de cancer sa-mi prescrie medicamente pentru durere de tip Oxicontin. Ambii doctori au facut tot posibilul sa mi explice ca nu se poate sa mi prescrie. Au sunat-o pe directoarea care le-a spus: da-ti talyenol, iar la Directia de Sanatate alt doctor directorul directiei mi a spus nu am ce sa-ti fac… De fapt am aflat ca una din doctorite a fost condamnata pentru probleme cu medicamente. Dar asta nu e vina mea si nu are legatura cu boala mea. In schimb am si exemple positive: un doctor de la ortopedie am uitat numele a avut grije de mama mea cind operata la Brasov cu fractura de bazin a venit acasa sa o vada. Anul trecut dupa ce am avut 3 operatii nereusite in stainatate de prostata a fost internat la urologie la Deva si datorita Dr. Mitranovici care mi-a facut operatie am scapat de problema. Ii multumesc pe acesata cale. Inschimb mincarea e de nemincat asa cum era pe timpul lui Ceasca…
cu adinca durere am aflat ca prietenul meu Mircea Zidarescu a murit recent in Spitalul Deva din cauza virusului corona.. Dumnezeu sa l odihneasca, a fost un om mare….
Cei care am avut curajul sa spunem adevarul si sa ne opunem marsaviilor facute de-a lungul anilor de gastile despre care scrieti si despre care institutiile cu atributii in combaterea coruptiei au dovezi clare, am fost amenintati si supusi unor abuzuri inimaginabile atat din partea „gastilor” si a protectorilor lor cat si a autoritatilor care ar fi trebuit sa actioneze imotriva acestor abuzuri!
Sesizarile si dovezile au ajuns la cel mai inalt nivel, dar CORUPTIA care a capusat tara si implicit SJU DEVA, a facut in asa fel incat toti cei vinovati de distrugerea spitalului sa fie „albiti” iar cei onesti si dedicati profesiei si salvarii vietilor, au fost indepartati.