TABLOUL RUȘINII NAȚIONALE. Clasa politică românească a (re)confirmat: este neputincioasă, lașă și cinică
În cel mai potrivit moment în care clasa politică românească și-ar fi putut spăla rușinea ultimelor decenii și ar fi putut dovedi că este „nedrept blamată” de întreaga societate – criza politică și guvernamentală asezonată cu cea mai neagră situație pandemică din Europa – s-au adeverit cele mai sumbre predicții: avem o clasă politică dominată de oameni slabi manipulați ușor de golani și hoți, o clasă politică putredă până în cele mai adânci structuri. Avem o clasă politică interesată exclusiv de propria soartă, de propria prosperitate.
Și mai au și nerușinarea, politicieni grobieni ai zilei de astăzi, maimuțărindu-se strâmb în fruntea țării în jocuri de societate, să arunce și să susțină anatemă pe vina prostiei și slabei educații populare românești ca scuză mizerabilă pentru propria lor neputință și iresponsabilitate. Prostia și slaba educație are expresii largi și exemple prea multe în chiar fruntea țării, în culcușul chefliilor puterii, iar lor li se adaugă nesimțirea și disprețul față de cetățeanul pe care îl umilesc în fiecare zi.
Ultimele luni din viața politică românească par să încropească de-o apocalipsă a clasei politice: niciodată, în istoria ultimelor decenii românești, nu s-a concentrat, într-o perioadă atât de scurtă, atâta mizerie politică, atâta amatorism și rea-voință deopotrivă, atâta îndepărtare, în fapt, a politicienilor de cei care le-au dat putere. Și fiecare zi e și mai rea, și necazul este întins ca o pedeapsă peste noi toți.
S-a creat artificial o criză guvernamentală dintr-o dispută de crâșmă cu un chefliu supărat că partenerul de pahar i-a suflat în spuma din halbă. Nici nu a mai contat că halba se putea umple din nou, că tot era de dar, cum nu a mai contat că, după chef, partenerii trebuiau să revină, împreună, chiar mahmuri la slujba de zi cu zi, în folosul celor care îi plătesc regește. Și a pornit un potop de minciuni și palme care nu se oprește nici astăzi, un spectacol grotesc care-și torturează spectatorii. Asta mai poeticește spus.
În fapt, după infantilismul cu repetiție al USR și anti-dialogul noului lider PNL, prea rocker pentru politică în slujba oamenilor, după miserupismul unui PSD care se vede viitor moștenitor al ruinelor zilei de astăzi, la care sapă cu golănească îndemânare, după cretinismul unor politicieni mutilați de lăcomie, invidie și ură care îndeamnă la sinucidere colectivă în numele unor minciuni cu uniformă ciuruită de naționalist, România este acum pata neagră a neputinței pe harta Europei civilizate.
O Românie în care politicienii rânjesc și dezbat să treacă vremea – rumeni la față între trei mese îndestulate și-un chef în blatul serii pe banii cetățeanului, așa cum ni se arătau și în inutilele audieri de astăzi -, este condamnată la moarte și, din nefericire, nu mai este vorba de o metaforă.
Peste o clasă politică complet dezinteresată, cu partide care propun guverne doar pentru a face spectacol în parlament și fără minimă rușine că lasă, între timp, țara pradă crizei economice, bolii și morții, vine și un președinte plictisit care anunță că s-a gândit el așa, brusc, că ar putea fi luate unele măsuri, poate mor mai puțini români mâine sau peste o lună, cine știe?! Dar nu spune nimic președintele României despre disprețul cu care a stat luni de zile în balcon fluierând a pagubă și rânjind la o criză politică în care ar fi trebuit să intervină de foarte multă vreme și căreia nici acum nu i-a găsit altă soluție decât s-o mai întindă o iarnă, ca pe o peltea murdară peste nenorocirea cetățeanului umilit.
În cel mai potrivit moment în care clasa politică românească și-ar fi putut spăla rușinea ultimelor decenii și ar fi putut dovedi că are măcar o brumă de respect pentru cetățeanul care o îngrașă hrănindu-i regește inutilitatea, clasa politică românească a confirmat faptul că disprețul popular și neîncrederea oamenilor în politicieni este perfect justificată. Este o revelație cumplită și, din nefericire, nu aduce nimic bun, pentru că aceștia sunt politicienii cu care vom fi obligați să mergem mai departe, indiferent de felul cum vor fi împărțite cărțile pe masa lor de joc.
Un om bun îmi spunea zilele trecute că acesta e rezultatul refuzului oamenilor buni de a intra în politică. Nu știu dacă acesta e cheia întreagă a viitorului, pentru că am văzut mulți oameni buni intrând în politică și devenind altceva, dar nici varianta de a lăsa în fruntea politicii românești „podoabe” precum cele care astăzi ne arată că nici moartea concetățenilor nu le sensibilizează nu e soluție.
Poate că trebuie să facem acea mutație în mentalitate – dar cum, dacă nu se implică oamenii întregi? – care să ne aducă în momentul în care să spunem că România poate funcționa și fără șpagă, și fără corupție, și fără indolența funcționarului public, și fără să acceptăm să dăm banii pe marfă proastă și încrederea unor rebuturi ale societății pe care, dacă le scoți din politică, rămân necunoscute și muritoare de foame. Dar mai ales fără o mulțime tăcută care acceptă totul ca pe un blestem sau renunță și fuge din țară.
Cum? Prin mai multă solidaritate și respect față de oamenii într-adevăr valoroși – așa cum ar trebui, de exemplu, să avem respect pentru mulțimea de specialiști în sănătate care au scăpat, prin vaccinare, de la moarte zeci de milioane de oameni. Când? Ieri. Se poate? Altfel nu se poate!
