Taberele copiilor vor putea fi plătite cu voucherele de vacanţă acordate părinţilor

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional, iniţiativa legislativă care modifică legea 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, care prevede instituirea posibilităţii ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu voucherele de vacanţă acordate părinţilor.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea posibilităţii ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu vouchere de vacanţă acordate părinţilor.

Prin urmare, voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele şcolare, naţionale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului. Procedura privind plata taberelor potrivit prezentului alineat se stabileşte prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului finanţelor, prevede proiectul.

Proiectul de lege mai stabileşte că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei.

„Prin excepţie, organizaţiile sindicale legal constituite pot acorda din fonduri proprii, ocazional, tichete cadou membrilor proprii care nu au calitatea de angajaţi ai organizaţiei sindicale, prevede proiectul. Frecvenţa acordării tichetelor cadou şi valoarea lor se stabilesc de către conducerea organizaţiei sindicale. Prevederile referitoare la achiziţionarea şi emiterea tichetelor cadou se aplică în mod corespunzător”, mai indică iniţiativa legislativă.

news.ro
foto: https://www.sunadventure.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *