Tabăra improvizată a unor români şi bulgari, incendiată pentru a doua oară
Tabăra improvizată a unor români şi bulgari într-un district aflat în apropiere de oraşul Bordeaux a fost incendiată de două ori în decurs de 24 de ore.
În aşezarea improvizată Cracovie din apropiere de cartierul Aubiers, în nordul oraşului Bordeaux, trăiesc aproximativ 200 de persoane de naţionalitate bulgară şi română.
„Este vorba, la fel ca luni, de un incendiu criminal. Vreo 20 de tineri s-au infiltrat în tabără”, a spus marţi seară primarul-adjunct al cartierului, Vincent Maurin, citează sudouest.fr.
Pompierii au fost alertaţi marţi, în jurul orei locale 22:00. Flăcările, mult mai intense faţă de luni seară, s-au ridicat la câţiva metri, iar fumul a fost vizibil de departe.
Nu au fost raportate victime, însă au fost înregistrate pagube importante în tabără.
Cincisprezece rulote şi cabane din lemn, în care trăiau familii, unele cu copii, au fost distruse.
„Potrivit mărturiilor, la fel ca luni, tinerii care au venit din Aubiers s-au infiltrat în tabără şi au dat foc rulotelor şi cabanelor cu cocktailuri Molotov şi tiruri de artificii. Erau vreo douăzeci”, a spus Maurin. Persoanele aflate la faţa locului au confirmat.
Poliţia a rămas acolo o bună parte din noapte, cu scopul de a securiza locul şi de a se asigura că nu va izbucni un nou incendiu.
Potrivit celui mai recent recensământ efectuat de serviciile de stat în urmă cu câteva zile, 180 de persoane de naţionalitate bulgară şi română, între care 40 de copii, se află în Cracovie, care a fost înfiinţată în februarie 2020.
De mai multe luni, tensiunile au escaladat cu cartierul vecin Aubiers. După incendiul de luni, a fost deschisă o anchetă.
news.ro
Crédit photo : Elisa Artigue-Cazcarra