Sute de elevi, retrași din școlile hunedorene
Sute de elevi hunedoreni au plecat cu părinții în străinătate. Fenomenul de migrație se resimte și în cadrul unităților de învățământ. În anul școlar trecut, peste 200 de elevi au fost retrași din școlile hunedorene.
”La nivelul județului Hunedoara, în anul școlar 2020-2021, un număr de 259 de elevi au plecat cu părinții în străinătate, reprezentând 0,69% din totalul elevilor înscriși în unitățile școlare (pentru 175 de elevi există solicitare scrisă a părintelui în vederea rezervării locului în unitatea de învățământ de unde pleacă)”, arată un raport al CJRAE Hunedoara.
Potrivit reglementărilor în vigoare, elevilor dintr-o unitate de învățământ de stat, particular sau confesional, din România care urmează să continue studiile în alte țări pentru o perioadă determinată de timp, li se rezervă locul în unitatea de învățământ de unde pleacă, la solicitarea scrisă a părintelui sau a tutorelui legal.
Cele mai multe cazuri se înregistrează la Lupeni, acolo de unde provin 3,66% din elevii care au plecat cu părinții în străinătate. Este vorba de 77 de elevi care au plecat cu părinții în străinătate. Urmează municipiul Hunedoara cu 32 de cazuri, Vulcan cu 29, Deva cu 28 de cazuri.
Rata elevilor care au plecat în străinătate la începutul anului școlar 2020-2021 raportat la numărul de elevi înscriși în unitățile de învățământ din județ este de 0,69%. Potrivit CJRAE se observă o stagnare comparativ cu anul școlar 2019-2020.
Monika BACIU