Susținute de Universitatea din București, geoparcurile s-au bucurat de apreciere la Târgul de Turism al României
Geoparcurile din România au înregistrat mai multe premiere odată cu participarea la Târgul de Turism al României.
Este pentru prima dată când teritoriile geoparc cu recunoaștere UNESCO și cele aspirante la acest statut participă împreună la cel mai important eveniment de promovare a turismului la nivel național. Geoparcurile Internaționale UNESCO Țara Hațegului și Ținutul Buzăului, împreună cu geoparcurile aspirante – Oltenia de sub Munte și Carpaterra precum și noua inițiativă geoparc – Dobrogea Chimerică au repezentat la acest eveniment Forumul Național al Geoparcurilor prin Rețeaua Geoparcurilor din România.
Găzduirea geoparcurilor și destinațiilor ecoturistice la standul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului a fost, de asemenea, o premieră și demonstrează faptul că ofertele de slow tourism încep să câștige tot mai mult teren și în țara noastră.
Totodată, prezența Rețelei Geoparcurilor din România la Târgul de Turism a adus în atenție importanța Universității din București ca generator de experiență în construirea și susținerea de teritorii coerente în măsură să obțină recunoașterea UNESCO.
„Pentru geoparcurile din România, participarea la Târgul de Turism al României a fost o oportunitate de a atrage atenția asupra alternativelor pe care le reprezintă geo și ecoturismul la nivel național. Este acel turism de descoperire în măsură să creeze emoție și dorința de a reveni. Fiecare geoparc are particularitățile sale și dezvăluie propriile capitole din povestea Planetei Pământ. Însă, pentru ca geoparcurile să prindă viață, trebuie să fie teritorii coerente, foarte bine documentate științific. Din acest motiv, noi am reprezentat la acest important eveniment național nu doar geoparcurile. Am reprezentat în egală măsură Universitatea din București ca instituție de știință generatoare de geoparcuri și județele Hunedoara, Buzău, Vâlcea, Brașov și Tulcea pe teritoriile cărora geoparcurile propun un model de dezvoltare durabilă adaptat specificului local”, afirmă dr. Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului și președinte al Forumului Geoparcurilor din România.
Pe toată perioada de derulare a Târgului de Turism al României, standul ce a găzduit geoparcurile și cele șapte destinații ecoturistice a fost vizitat de sute de persoane.
Printre ele s-au numărat tour operatori și reprezentanți ai companiilor ce activează în domeniul turismului interesați să identifice modalități de colaborare în vederea organizării de excursii în geoparcuri. Lor li s-au adăugat familii dornice să găsească noi destinații de turism de aventură și descoperire.
Experiențele de realitate virtuală și augumentată au completat atelierele de olărit, de țesut, de realizat opinci și de creat mărțișoare și au contribuit în mare măsură la promovarea geo și ecoturismului ca alternativă la turismul de masă.
*****
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 177 de teritorii din 46 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.
Pentru informații privind Geoparcul accesați: www.hateggeoparc.ro
Pentru informații privind Universitatea din București accesați: www.unibuc.ro
Adina POPA