Surpriză de poveste în cartierul Nicolae Grigorescu din Deva! Moş Crăciun împarte daruri cu bucurie în comunităţile defavorizate

Surpriză de poveste în cartierul Nicolae Grigorescu din Deva! Joi a fost vreme de dăruit. Peste 120 de copii care locuiesc în blocurile sociale şi camerele de cămin au primit cadouri de la Moş Crăciun.

Cel mai aşteptat personaj al sărbătorilor de iarnă a ajuns în cartier însoţit de Juniorii Asociaţiei “AlerT în Deva” și a împărţit copiilor pachete cu dulciuri, fructe, mănuşi, şosete şi cozonac. Le-a oferit și un brad de Crăciun, gata împodobit, în jurul căruia au răsunat colinde, tobe şi clopoţei care au vestit apropierea sărbătorilor.

Bucuroși de oaspeți, copiii s-au fotografiat cu Moşul cel darnic, iar părinţii şi bunicii s-au bucurat împreună cu ei.

Timp de două zile, „AlerT în Deva Junior” aduce spiritul Crăciunului în comunitățile defavorizate. Vineri, 15 decembrie, Moş Crăciun şi ceata de colindători împart daruri cu bucurie şi zâmbete copiilor de pe strada Carierei.

Acţiunea se derulează sub genericul “Şi EU pot fi Moş Crăciun!” şi face parte din seria activităţilor pe care Asociaţia “AlerT în Deva” le desfășoară în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială Deva pentru copiii din comunităţi vulnerabile.

 

Direcţia de Asistenţă Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *