Patru copii dispăruţi de peste o lună în junglă, în urma unui accident aviatic, au fost găsiţi în viaţă
Patru copii indigeni care au dispărut în urmă cu 40 de zile în jungla amazoniană după ce au supravieţuit prăbuşirii avionului de mici dimensiuni în care se aflau au fost găsiţi în viaţă, au anunţat autorităţile columbiene, transmite The Guardian.
Avionul Cessna 206 în care călătoreau cei trei copii în vârstă de 4, 9 şi 13 ani şi un bebeluş de 11 luni a dispărut de pe radare la 1 mai în apropiere de San José del Guaviare, în departamentul Caqueta, în sudul Columbiei. Aeronava a fost găsită la 15 mai cu vârful înfipt în pământ, într-o vegetaţie densă.
Copiii erau singuri când au fost găsiţi şi acum primesc asistenţă medicală, a declarat preşedintele Gustavo Petro reporterilor, la întoarcerea sa din Cuba la Bogota.
„Învăţăturile primite de la familiile indigene şi ştiinţa lor de a trăi în junglă i-a salvat”, a spus Petro reporterilor vineri, după ce a anunţat pe Twitter că au fost găsiţi la 40 de zile după ce au dispărut în urma unui accident de avion în care mama copiilor a murit.
Petro a spus că cei patru copiii erau împreună când au fost găsiţi.
„Sunt copii ai junglei şi acum sunt copii ai Columbiei”, a adăugat el.
Preşedintele a spus că ei sunt „un exemplu de supravieţuire” şi a prezis că saga lor „va rămâne în istorie”. El a postat pe Twitter: „O bucurie pentru toată ţara! Cei patru copii care s-au pierdut… în jungla columbiană sunt în viaţă.”
¡Una alegría para todo el país! Aparecieron con vida los 4 niños que estaban perdidos hace 40 días en la selva colombiana. pic.twitter.com/cvADdLbCpm
„
Preşedintele columbian a postat pe Twitter o imagine care pare să arate echipaje de căutare care tratează copiii într-o poiană.
Bunica lor, María Fátima Valencia, a spus că „o să-i îmbrăţişeze pe toţi” şi „le va mulţumi tuturor” de îndată ce s-au reunit în oraşul lor natal, Villavicencio, unde locuiesc.
Nu au fost oferite detalii legate de modul în care copiii au reuşit să supravieţuiască singuri atât de multe zile.
Copiii, care apar slăbiţi în fotografii, sunt evaluaţi de medici şi vor fi duşi în oraşul San Jose del Guaviare. Se aşteaptă ca aceştia să primească tratament suplimentar în Bogota, potrivit ministrului Apărării Ivan Velasquez, relatează CNN.
„Sperăm că mâine vor fi trataţi la spitalul militar”, a spus el.
Petro a spus că cei patru copii erau slăbiţi, aveau nevoie de hrană şi că li se va evalua starea psihică.
„Lăsaţi medicii să-şi facă evaluarea şi vom şti”, a adăugat el.
news.ro
sursa foto: nbcnews.com