Grecia plănuieşte limitarea numărului de vizitatori la Acropole

Vizitele la Acropole din Atena, cel mai popular sit arheologic din Grecia, vor fi limitate începând de luna viitoare la maximum 20.000 de vizitatori pe zi şi vor fi supuse unor limite de intrare variabile pe oră, a anunţat miercuri guvernul elen, potrivit AP.

Ministrul Culturii, Lina Mendoni, a declarat că aceste controale sunt necesare pentru a preveni blocajele şi supraaglomerarea la situl din patrimoniul mondial UNESCO. Până la 23.000 de persoane pe zi s-au înghesuit în complexul de monumente, în special grupuri mari care vizitau înainte de prânz.

„Este un număr uriaş”, a declarat Mendoni într-un interviu acordat reţelei de radio Real FM. „Evident, turismul este de dorit pentru ţară, pentru noi toţi. Dar trebuie să ne gândim cum un turism excesiv nu va dăuna monumentului”.

Noile limite de intrare vor fi puse în aplicare în mod experimental începând cu 4 septembrie, urmând să intre în vigoare permanent de la 1 aprilie 2024, a precizat ministrul. Nu va exista nicio limită privind durata vizitelor, deşi Mendoni a declarat că persoanele care vin cu tururi organizate sau de pe vasele de croazieră, ce reprezintă aproximativ 50% din numărul zilnic de vizitatori, petrec în medie 45 de minute în sit.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *