Sunt alunițele periculoase?
Alunițele sau nevii melanocitari sunt tumori benigne formate din melanocite. Consultul dermatologic devine din ce în ce mai important după perioada de pubertate, expunere la soare sau solar, istoric familial cu cancer de piele. Apariția alunițelor este normală, dar proliferarea şi creşterea lor trebuie urmărită. Problemele încep, în general, de la pubertate odată cu creșterea. Nu orice aluniță înseamnă cancer.
Majoritatea pacienților ajung târziu la medic cu cancerele de piele, pentru că acestea au evoluție silențioasă, nu dor şi nu te mănâncă. Majoritatea vin doar în faza de maturitate a tumorii, când aceasta ulcerează, sângerează sau leziunea a crescut prea mult pe suprafața pielii.
Există, de asemenea, leziuni precanceroase – keratoza actinică, de exemplu, apare ca o serie de pete mici, roz, uneori ușor galbui-cafenii, maronii, aspre. Uneori nu se văd cu ochiul liber, dar se simt la pipăit, apoi cresc și devin vizibile. Apar pe pielea expusă la soare, care a suferit arsuri solare (față, scalp, marginea urechilor, spate, decolteu). Ulcerația cronică – de exemplu ulcerul benign de gambă – se poate transforma în carcinom spinocelular.
De asemenea, o zonă de piele pe care s-a făcut radioterapie poate, la un moment dat, să ulcereze și să devină carcinom. Condiloamele acuminate (excrescențe prin transmitere sexuală) persistente pe zona genitală pot duce la un cancer. Lucrul în mediu toxic, cu noxe profesionale, poate produce leziuni care apar și se dezvoltă în cancer.
Riscul de transformare a nevului în melanom crește la persoanele care au pistrui, la cele cu pielea de culoare deschisă, la sexul feminin (melanomul este mai frecvent la femei decât la bărbați) sau expunerea frecventă la soare. De aceea este important de efectua controale periodice ale nevilor, atât a formațiunilor noi, cât și a celor congenitale.
Se recomandă control periodic la câteva luni, pentru orice tip de modificare. Se vor urmări următoarele:
– nevii care cresc foarte mult (majoritatea nevilor nu sunt mai mari decât lățimea unui creion)
– nevii colorați neuniform (majoritatea nevilor au una, maxim două culori, dar melanoamele au multe nuanțe pe suprafața lor)
– nevii cu margini sau suprafață neregulată (nevii sunt de obicei rotunzi sau ovalari, cu margini regulate)
– sângerarea, pruritul local, eritemul, inflamația sau apariția de crustă pe suprafață (în cazul în care formațiunea nu a fost traumatizată niciodată), care nu se vindecă în câteva săptămâni
– apariția unui nou nev care este neregulat sau de aspect ciudat (este normal să apară noi nevi pe parcursul vieții, dar se recomandă controlul periodic al acestora, în cazul în care marginile devin neregulate sau neregulat colorate)
– inflamație, umflătura sau pata fără o cauză evidentă și care durează mai mult de câteva săptămâni
– porțiuni de tegument care sunt pruriginoase, indurate, scuamoase, murdare, sângerânde sau eritematoase, fără o cauză evidentă (de exemplu eczema).
Principalele indicii care arata că o aluniță ar putea fi malignă sunt:
- Asimetria: cele două jumătăți ale aluniței nu arată la fel.
- Bordurile: marginile aluniței sunt de formă neregulată.
- Culoarea: apar nuanțe de brun, negru, alb, roșu în aceeași aluniță.
- Dimensiunile sunt mai mari de 6 mm.
- Evoluția: alunița crește, sângerează, creează senzația de mâncărime
De asemenea, o aluniță diferită de toate celelalte de pe corp ar trebui să ne ridice semne de întrebare.
Medicul poate decide să indice că o aluniță trebuie scoasă, dacă după ce o examinează, clinic și dermatoscopic, constată că are semne de activitate sau că este deja un melanom. O aluniță activă presupune existența unor cuiburi de celule care se înmulțesc, înmulțire care poate fi benignă și fără riscuri sau poate fi deja malignă.
În fazele incipiente nu se poate diferenția dacă este o aluniță obișnuită sau un melanom incipient sau chiar o leziune de tranziție. În acest scop s-au dezvoltat algoritmi și scoruri dermatoscopice care încearcă să încadreze cât mai exact leziunea. Când există suspiciune de malignitate sau de potențial malign, medicul indică excizia.
Uneori leziunea este deja clar malignă (melanom), la examinarea cu ochiul liber și la dermatoscop. Și în acest caz se recomandă excizia. Dar din păcate mulți pacienti nu își scot alunițele că “nu e bine sa umbli la ele”, ceea ce e total greșit, principiul oncologic fiind totdeauna de a reduce masa tumorală. Desigur, e important să fie scoase corect, cu margine de siguranță.
Dermatoscopul este un instrument de mărire care permite medicului identificarea și diagnosticarea alunițelor. Deși majoritatea lor sunt necancerigeni, se recomandă anual un control al nevilor, indiferent de forma, culoarea sau mărimea lor, pentru a determina nevii cu risc malign.
Indiferent de suspiciune, biopsia/excizia este mijlocul de diagnostic care ne ajută să diferențiem bolile între ele. Dacă la exterior multe leziuni par la fel, la microscop apar semne caracteristice de boală, care ajută la diferențierea unei leziuni benigne de una malignă. Este foarte important după ce s-a practicat excizia unei alunițe să se efectueze examen histopatologic pentru a pune un diagnostic de certitudine.
Expunerea în siguranță la soare
Cea mai eficiantă metodă de prevenire a cancerului de piele constă în expunerea precaută și limitarea expunerii prelungite la soare. Nu vă păcăliți spunând că vă veți arde numai dacă stați la plajă, activitățile precum călătoria cu mașina având ferestrele deschise sau practicarea unor sporturi în aer liber, sunt de asemenea, o modalitate de expunere la soare. De aceea este bine să folosim protecție solară pe toată perioada anului.
Radiațiile ultraviolete provenite de la soare (care produc arsuri cutanate) sunt mai intense la mijlocul zilei (între aprilie și septembrie), la altitudini ridicate (de exemplu în vacantele la ski), și cu cât suntem mai aproape de Ecuator.
Următoarele sfaturi sunt utile pentru a ne proteja împotriva soarelui:
- stați la umbră în momentele când soarele este foarte puternic (între 11:00 și 16:00)
evitați expunerea la soare a nou-născuților și copiilor mici; - în timpul expunerii la soare folosiți o cremă cu factor de protecție solară mare (SPF 50) din oră în oră și când ieșiți din apă;
- purtați haine largi, de culoare deschisă, pălării și ochelari de soare;
- folosiți o cremă fotoprotectoare cu factor mare de protecție (minim SPF 15) si aplicați-o regulat pe durata zilei;
- evitați folosirea solarului sau a lămpilor cu ultraviolete deoarece emit radiații ultraviolete.
În centrul medical CAROLL MED se efectuează servicii medicale destinate urmăririi alunițelor și anume Dermatoscopia precum și opțiuni terapeutice în cazul alunitelor cu probleme (excizie și examen anatomopatologic).
Dr. Carollina RADU