Suflet de sărbătoare. Ouăle de Paşti – tradiţie, bucurie şi artă
„Se spune că dracu’ întreabă două lucruri: dacă se mai colindă de Crăciun şi dacă se mai fac ouă roşii de Paşti. Este o vorbă că, atunci când oamenii nu vor mai face aceste două lucruri, diavolul va deveni stăpân peste lume”, povesteşte muzeograful Monica Duşan, în timp ce găteşte coaja ouălor cu tot soiul de motive tradiţionale trasate atent cu linii fine de ceară topită. Împistritul ouălor este specific Ţării Zarandului, iar femeia şi-a învăţat de mici fetele obiceiul din satul Ribiţa. Una dintre ele, Silvia Duşan, este profesor şi ilustrator de carte, iar desenele ei pe ouăle de Paşti sunt mici opere de artă.
Împistrirea se face cu pişiţa, un soi de stilou de lemn cu un mic tub metalic în capăt. Cu cât tubul este mai subţirel, cu atât desenul iese mai frumos. Pe lângă vopsele, este nevoie de ceară naturală de albine. Aceasta se încălzeşte într-o mică ulcică de ceramică şi, când se topeşte bine, se aplică pe coaja oului cu pişiţa. După ce desenul este gata, se introduce în primul rând de culoare şi se aşteaptă pentru ca nuanţa să se prindă bine. Se lasă la uscat, apoi alte părţi sunt acoperite cu ceară, în funcţie de model, iar oul este aşezat în altă vopsea. Porţiunile acoperite cu ceară păstrează ori nuanţa iniţială a cojii, ori prima culoare.
Puţine sătence mai păstrează meşteşugul care ia timp şi cere îndemânare: prima dată se aleg ouăle, se spală şi se pun la fiert. “Cu câteva zile înainte, se stabilea casa la care vor fi împistrite ouăle, pentru că exista obiceiul ca mai multe femei să se adune împreună, pentru vopsirea ouălor. (…) Aceste grupuri de femei se păstrau peste ani, fiind constituite după vecinătăţi, grade de rudenie sau prietenii. Casa unde se adunau era de obicei aceeaşi, pentru că erau necesare anumite condiţii. Împistrirea se făcea într-o bucătărie de vară, pentru că în timpul procesului respectiv, rezulta mult fum înnecăcios, de la ceara care trebuia topită şi încinsă bine”, scrie Monica Duşan în cel mai recent volum al său intitulat “Păpuşa Ciurlicatului”. Fiecare femeie venea cu ouăle gata fierte, păstrate lângă sobă, pentru a rămâne călduţe. În funcţie de pricepere, gospodinele preluau una dintre sarcini. La final, oul ceruit şi vopsit, se aşeza pe o lopată cu jar, după care se ştergea ceara cu o cârpă. Cu o bucată de slănină se dădea luciul final. În Ribiţa, ouăle se împistreau în Vinerea Mare, mai rar, sâmbăta.
În afară de fiicele ei, Monica Duşan s-a străduit să înveţe sute de copii din zonă cum se împistresc ouăle, în speranţa că măcar o parte dintre ei vor duce obiceiul mai departe. Ca muzeograf la Secţia de istorie Locală şi Etnografie Brad, din cadrul MCDR Deva, organizează ateliere în fiecare an, în care desluşeşte meşteşugul elevilor: „Oul se împarte în câmpuri de lucru pentru ca desenul să iasă simetric, apoi se trasează contururile. Se pot alege motive florale, simboluri biblice… Desenăm stele, soare, frunze, obiecte agricole… Fiecare localitate şi, până la urmă, fiecare femeie are modelele şi culorile ei preferate.”
Unii dintre copiii care ajung la muzeu mărturisesc că este pentru prima data când văd acest obicei, chiar dacă sunt din zonă. Puţini sunt cei care mai au străbunici care cunosc împistritul: „I-am adus aici ca să le trezesc interesul pentru obiceiurile şi tradiţiile, pe care sperăm că nu le pierdem. Este un prilej bun pentru copii, în Postul Paştelui, să vadă şi să încerce această tehnică veche”, spune învăţătoarea Adina Cojocaru, de la Şcoala Gimnazială din Vaţa de Jos. Spre bucuria Monicăi, mai toţi copiii ştiu să vorbească despre simbolistica Paştilor şi a ouălor roşii: „Facem ouă roşii – spune o copilă de numai şapte ani – pentru că ele amintesc de Fecioara Maria, mama lui Iisus care a pus la picioarele crucii un coş cu ouă, care s-au înroşit de la sângele care picura din rănile copilului ei.”
Alte zeci de copii din Deva, Hunedoara sau Simeria au învăţat zilele acestea “La bunici”, în Veţel, cum se fac ouăle după metoda tradiţională, în foi de ceapă. Silvia Olari, organizatoarea atelierelor, a fost plecată ani buni în Belgia şi ştie cât de important este să nu renunţi la obiceiurile neamului, dar şi la momentele care fac mult mai frumoasă copilăria: „Într-una din zile, am învăţat copiii să facă decoraţiuni de Paşti, să îşi picteze urechi de iepuraşi, să coloreze ouă, animăluţe sau flori din ipsos, i-am lăsat să se joace pe iarbă, printre pomii înfloriţi, cu mieii, iepurii şi căpriţele. În altă zi, am vopsit ouă de Paşti – am reuşit să facem vreo 200!” 
Ca să răzbească cu micuţii, Silvia a fiert ouăle în frunze de ceapă, într-un ceaun aşezat în curtea gospodăriei tradiţionale transformate într-un inedit loc de joacă. „Majoritatea copiilor nu au mai făcut şi nici măcar nu au văzut cum se fac ouăle de Paşti. Le-am arătat cum se învelesc în ciorapi cu diverse flori sau frunze ori în plasă, care lasă pe coajă un model interesant. Cei mici, au făcut ouă din hârtie creponată. Au tăiat bucăţele, le-au aşezat pe coajă, apoi au dat cu oţet şi gata, culoarea s-a transferat pe ouă. Ce bucurie a fost că au reuşit şi apoi au plecat cu ouă făcute chiar de ei! Mă bucur că pot să îi fac să trăiască măcar în parte sărbătorile aşa cum le-am prins noi, la sate”, mărturiseşte Silvia, care a pregătit pentru copii, în a doua zi de Paşti, o vânătoare de ouă în scop caritabil.
Dacă la sate, obiceiul vopsirii ouălor de Paşti s-a păstrat în multe gospodării, la oraşe, s-a pierdut mult din frumuseţea sărbătorilor. Într-un cartier de la marginea Hunedoarei, Sanda Murzea are însă poate cel mai frumos decor. Suflet plin de har şi mână de artist, femeia a adaptat tehnica aplicată pe pânza tablourilor, la coaja fragilă a ouălor. Cu talent, răbdare şi pasiune, ouăle pictate de ea devin adevărate lucrări de artă. Foloseşte mai multe tipuri de vopsele pe care le înnobilează cu foiţă de aur, iar încântătoarele piese le dăruieşte pentru a duce bucuria mai departe. „Asta simt când pictez: bucurie! Bucurie! Aş picta ouă, cred, tot timpul anului, dar aş risca să dispară magia acestor zile dinaintea Paştilor. Nu le vând pentru că nici nu ştiu unde, nici nu ştiu cât ar trebui să cer pentru ele, aşa că le dăruiesc prietenilor, rudelor, copiilor. Nu e frumos un asemenea ou ca dar?!”
Fiecare colţişor al casei şi al grădinii, este atins de harul femeii şi pasiunea pentru flori şi pictură. Dacă anii trecuţi, Sanda Murzea folosea clasicele ouă de găină, s-a gândit ca în acest an să încerce ceva nou şi a dus-o gândul la ouăle de struţ. Iniţiativa ei plină de entuziasm s-a stins imediat ce a văzut preţul – o asemenea găoace se ridică la 80-100 de lei. Nu a vrut să renunţe şi a găsit o variantă mai comercială – a comandant online câteva bucăţi de ouă din plastic de dimensiuni mai mari şi s-a declarat mulţumită, cu atât mai mult cu cât a găsit şi variante frumoase de suporţi care să îi pună în valoare lucrările.
Primul pas este pregătirea suprafeţei de pictat – aranjează, şlefuieşte, apoi dă totul cu acril alb. Apoi artista desenează o friză care împarte practic oul în două părţi. Peste acest brâu, se trasează contururi cu nişte vopsele speciale: sunt paste care se folosesc de obicei pentru vitralii, aşa că dau atât culoare, cât şi textură piesei. „După ce fac conturul, aştept să se usuce, apoi vin cu alte contururi, umplu, colorez… Până la urmă, ajung să iau un ou din acesta, cam de cincisprezece ori în mână! Las conturul frizei să se usuce, apoi vin si colorez cu auriu, care este foiţă de aur lichidă, iar eu lucrez tare bine cu foiţa lichidă, mult mai bine. Doar simpla aplicare a ei este o satisfacţie deosebită. De la sunetul pe care îl scoate, tot mă pasionează, tot îmi place! Este aşa un foşnet plăcut şi e bine să lucrezi când e linişte, iubesc liniştea!”, exclamă ea. Desenele florale sau umbrele chipurilor sfinte le face din creion sau carioci speciale, cu mişcări simple, precise, semn că experienţa şi pasiunea îşi arată roadele.
Sanda Murzea are 66 de ani de ani şi pictează de plăcere. Artista plastică stă într-o casă unde se bucură de o privelişte minunată, mai degrabă rurală decât urbană, şi de o grădină cu sute de flori, de unde se şi inspiră pentru lucrările sale florale. Pe lângă răbdare şi talent, desluşeşti la femeia, care pictează din pură plăcere, o bunătate, o modestie şi o blândeţe care o aseamănă într-un fel cu mucenicii. Ochii îi strălucesc de fericire la fiecare tuşă, fie că e bucla unui înger, ochii Fecioarei sau ai lui Iisus. Cu gingăşie, aşează petală lângă petală aşa că obrajii ouălor sunt împodobiţi cu toporaşi, păscuţe, maci, ghiocei, ciuboţica cucului, flori de măr sau corcoduş. Simţi în omul din faţa ta bucuria unui copil care se joacă frumos sau ghiduşia unei fiinţe care pictează cu praf de zâne. În afara pastei de aur, femeia foloseşte doar culori pe bază de apă pentru că acestea nu au miros. Lucrează ore în şir, aplecată peste pensulă, captivată de magia picturii.
Zile întregi din Postului Paştilor sunt dedicate pregătirii acestor piese, mai mici sau mai mari. Strădania merită pentru că o mulţime de ouă pictate cu motive biblice şi florale decorează casa femeii şi îi dau un aer de adevărată sărbătoare. Locul de cinste îi este însă dedicat unui tablou şi el special, pentru a cărui realizare Sanda Murzea a folosit coji de ou. “Este o lucrare care mi-este dragă, unde crucea este reprezentată din bucăţele de coji de ou: cred că se zăreşte silueta lui Iisus răstingnit, făcut din cojiţe mai albe la culoare, pentru restul am folosit coji cu alte culori, precum ocru, roşcat, maroniu.” Cu chipul ei blând şi ochii plini de bucurie, Sanda Murzea este un om care simte nevoia să îşi pregătească nu doar sufletul pentru sărbătoarea Învierii, ci şi casa sau grădina, un alt om care sfinţeşte locurile.
Dacă în ultimele decenii, cu fiecare an, prăpastia dintre Paştile vechi din sat şi Paştile omului modern s-a adâncit, rămân printre noi oameni decişi să cruţe, să ocrotească şi să dea mai departe bucuria sărbătorilor aşa cum, de Înviere, primim, păstrăm şi dăruim lumină. Îndemnul este limpede: du binele şi frumuseţea printre semenii tăi.
Laura OANA
GALERIE FOTO
