Sub asaltul patimilor
După 45 de ani ieri am revăzut o figură crezută uitată. Așezată pe un scăunel pliant la intrarea unui supermarket cu trei-patru flori scoase la vânzare am recunoscut-o pe ”tanti” care pe vremuri îmi vindea dulciuri la Alimentara de lângă blocul meu. Îmbătrânită accelerat, purtând masca inconfundabilă a decăderii pusă pe față de o viață prea grea sau prea necugetată, imaginea de acum nu se suprapunea deloc peste amintirea cu femeia proaspătă, surâzătoare și cochetă de la pultul cu bomboane de lapte și ciocolată.
Și m-am întristat.
Mi se întâmplă tot mai des și mai intens în ultima perioadă. Aproape din orice! De parcă sufletul e obosit, fără apărare, lăsat fără anticorpi după epidemii de tristeți, griji și enervare.
Nimeni nu e scutit. Agenda publică e un necrolog universal. Sunt semne! Cum să mori la 13 ani înainte de a te bucura de rezultatul tău la olimpiadă?!?! Sau să-ți găsești sfârșitul la cinci ani în căcănăria unei școli cu ”toaleta în curte”!? Vă puteți imagina ce e în sufletul acelor părinți? Nu poți sări cu inima ușoară nici peste masacre de oameni nevinovați, așa cum ultimul breaking news cu accident mortal te face mereu să te gândești la durere și doliu.
Și de ce BREXIT-ul, trumpismul, și chiar un foc la Notre-Dame (până la urmă un incendiu ca atâtea altele) ne-au indus tristeți și neliniști ca de sfârșit de lume? Chiar vine Apocalipsa?
Nimeni nu știe! Ce se poate spune sigur e că, sufletește, ne așteptăm la ce e mai rău. Platoșa de optimism și speranță a oamenilor de bună credință e spartă. Norii negri ai unei lumi noi, sigur mai puțin bune, se adună născând în oameni sentimentul acela crunt pe care îl ai când bănuiești o boală mortală. Ne perpelim la focul mic al nenorocirilor de tot felul pe care le interpretăm tot mai des ca semnele sfârșitului generalizat. Sufletul omenirii e rană deschisă. Pătimim!
Am cumpărat o floare de la ”tanti” și am avut mulțumirea că, poate, am făcut o faptă bună în Săptămâna Mare.
Privind în urmă la silueta pirpirie și ponosită, m-am gândit că am ajuns să trăim cele mai potrivite vremuri pentru a doua venire a Mântuitorului.
Adrian SĂLĂGEAN
