STUDIU: Mai mult de jumătate dintre români folosesc aceeaşi parolă pentru mai multe dintre conturile lor online

Mai mult de jumătate dintre români (53%) folosesc aceeaşi parolă pentru mai multe dintre conturile lor online, în unele cazuri pentru majoritatea conturilor (25%) sau chiar pentru toate (7%), potrivit unui studiu realizat în România de YouGov pe tema securităţii online şi prezentat vineri de Google.

Studiul a fost desfăşurat online în perioada 4-20 septembrie, pe un eşantion de 1001 persoane adulte. Potrivit acestuia, un procent de 43% spun că au parole diferite pentru fiecare serviciile online pe care le folosesc.

”Ce tip de parole folosesc? Cea mai mare parte aleg o combinaţie între numere şi cuvinte (36%), iar un sfert (26%) adaugă în acest mix al formării unei parole şi simbolurile”, se arată în comunicat.

În general, românii nu sunt prea preocupaţi de riscurile la adresa securităţii online, potrivit studiului. Astfel, mai mult de jumătate dintre cei care folosesc servicii online care necesită o parolă au răspuns că nu sunt îngrijoraţi (44% nu foarte, iar 11% deloc) de faptul că oricare dintre conturile lor de servicii online ar putea fi atacat. În cealaltă tabără se află 41% dintre respondenţi: 9% foarte îngrijoraţi, iar 32% destul îngrijoraţi, potrivit studiului.

”În ceea ce priveşte autentificarea în doi paşi, 62% dintre români spun că folosesc această metodă pentru cel puţin unul dintre serviciile online pe care le utilizează. Motivele pentru care restul persoanelor (38%) nu utilizează această metodă sunt diverse, plecând de la faptul că nu s-au gândit la acest lucru (29%) sau nu au auzit de el (14%) şi până la lipsa nevoii (19% nu cred că e necesară) sau a încrederii (17% nu cred că le face conturile mai securizate)”, se arată în comunicat.

Plecând de la acest rezultate, Google oferă utilizatorilor câteva sfaturi pentru o securitate mai bună a conturilor online. Primul sfat este legat de securizarea parolelor, acestea fiind prima linie de apărare contra infractorilor cibernetici.

Potrivit experţilor, este esenţială alegerea unor parole puternice, diferite pentru fiecare dintre conturi. Totodată, specialiştii recomandă folosirea unei parole unice pentru fiecare dintre conturile importante, administrarea parolelor multiple cu ajutorul unui manager de parole precum Smart Lock din Google Chrome şi Android, şi configurarea opţiunilor de recuperare a parolelor şi actualizarea lor.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *