STUDIU: Dorinţa de cumpărare a românilor a crescut în trimestrul al treilea al acestui an

Consumatorii din România au arătat o dorinţă semnificativ mai mare de a face achiziţii în al treilea trimestru al acestui an, în contextul în care înclinaţia către consum a populaţiei din celelalte 27 de ţări ale Uniunii Europene (UE) a continuat să crească, arată rezultatele studiului GfK privind climatul de consum în Europa pentru trimestrul al treilea din 2017, publicate miercuri.

În ciuda creşterii veniturilor şi a reducerii TVA-ului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, consumatorii din România s-au arătat prea puţin dispuşi să îşi schimbe opinia asupra perspectivei economice în timpul trimestrului al treilea.

”După un trimestru doi cu variaţii minime, aşteptările economice au fluctuat pe parcursul trimestrului III, revenind la aproximativ acelaşi nivel ca la finalul trimestrului anterior. Luna septembrie s-a încheiat la valoarea de 6,3 puncte, cu aproape un punct mai puţin decât la finalul trimestrului II, dar cu 5 puncte peste valoarea din aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată în comunicat.

Înclinaţia către cumpărare a înregistrat cea mai mare variaţie, potrivit GfK. Astfel, la începutul trimestrului s-a menţinut la nivelul perioadei anterioare, dar în septembrie a crescut la 12 puncte. Aceasta reprezintă o creştere de 6,4 puncte faţă de finalul trimestrului II şi o creştere de 9,7 puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, aşteptările privind veniturile au înregistrat, de asemenea, o mică scădere la începutul trimestrului III, dar apoi s-au stabilizat la nivelul de 24,2 puncte până la finalul trimestrului. Această variaţie reprezintă o scădere de 2 puncte faţă de sfârşitul trimestrului anterior, dar o creştere de 3,4 puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit GfK.

Tendinţa din România a fost observată şi în celalte state din UE.

”Înclinaţia către consum a populaţiei din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene analizate în studiu şi-a continuat tendinţa ascendentă, încheind trimestrul III al anului la aproape 21 de puncte. Această valoare reprezintă o creştere faţă de cele 19 puncte înregistrate la finalul trimestrului II şi acum se află la o cotă nemaiatinsă de la finalul anului 2007”, se arată în studiu.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *