STUDIU: Cât alocă șoferii români pentru pregătirea maşinii la început de primăvară
Şoferii români alocă, în medie, 800 de lei pentru pregătirea maşinii după terminarea sezonului rece, iar cele mai multe defecţiuni apar la sistemele de direcţie şi suspensie, potrivit estimărilor AutoEco.ro, unul dintre cele mai mari magazine online de piese şi accesorii auto din România. Suma este în creştere de la an la an, pe fondul învechirii parcului auto, fapt generat inclusiv de creşterea numărului de autovehicule second hand achiziţionate.
”Învechirea parcului auto, achiziţiile de autovehicule second hand şi amânarea operaţiunilor de verificare şi reparaţii contribuie la creşterea acestei sume”, arată datele AutoEco.ro.
Dacă verificarea şi reparaţiile ar fi făcute la timp, costurile pentru pregătirea maşinii la început de primăvară ar scădea cu 30%.
”În general, din motive financiare sau care ţin de confortul personal, posesorii de maşini amână verificarea autovehiculelor până la terminarea sezonului rece, chiar dacă primele semne ale unor defecţiuni apar mai devreme, astfel că cele mai multe operaţiuni de verificare şi reparare au loc la începutul sezonului cald. Dacă aceste operaţiuni nu ar fi amânate, costurile de pregătire a unei maşini după terminarea sezonului rece ar scădea cu aproximativ 30%”, spune Costin Stan, director general al AutoEco.ro.
Vremea rea, temperaturile scăzute, umezeala excesivă, gheaţa de pe şosele, soluţiile antiderapante şi gropile din asfalt sunt principalele cauze ale apariţiilor defecţiunilor autovehiculelor în sezonul rece.
Potrivit consultanţilor AutoEco.ro, specialişti în piese auto, spre finalul sezonului rece şi începutul primăverii, apar, cu precădere, defecţiuni ale sistemului de direcţie şi suspensie, cele mai afectate piese fiind: braţele de suspensie, bucşele braţelor de suspensie, bieletele antiruliu, bucşele de bară stabilizatoare, rulmenţii de roată, arcurile de suspensie şi amortizoarele.
Ambreiajul este, de asemenea, o piesă foarte solicitată pe timp de iarnă, din cauza patinării excesive a maşinii pe zăpadă sau pe gheaţă, a schimbărilor dese ale treptelor de viteză, a folosirii dese a frânei de motor şi a funcţionării maşinii cu motorul mult mai turat decât de obicei.
”După terminarea iernii, bateria maşinii poate pune probleme – frigul şi nefolosirea autovehiculului o perioadă mai lungă de timp ducând la descărcarea bateriei”, se arată în datele AutoEco.ro.
Oficialii mahgazinului spun că uleiul de motor trebuie verificat şi înlocuit dacă au fost atinse limita de kilometri sau intervalul de timp recomandate pentru folosire. Iarna, maşinile merg foarte turate şi stau mai mult pornite, chiar dacă nu parcurg mulţi kilometri. Pentru asigurarea unei bune funcţionări a maşinii, odată cu uleiul de motor, trebuie înlocuit şi filtrul de ulei.
Operaţiunile recomandate să fie făcute la începutul primăverii sunt: revizia maşinii (înlocuirea uleiului de motor, a filtrului de ulei, a celui de aer, de combustibil şi a filtrului de habitaclu), verificarea pe rampă a sistemelor de suspensie, direcţie, frânare şi a parametrilor motorului şi efectuarea unei diagnoze, folosind un tester specializat, a calculatorului motor, dar şi a tuturor sistemelor de siguranţă.
De asemenea, odată cu venirea primăverii, trebuie înlocuite anvelopele de iarnă cu cele de vară. Potrivit specialiştilor în piese auto din echipa AutoEco.ro, această operaţiune este esenţială pentru siguranţa şofatului, fiecare tip de anvelopă fiind special construită pentru a asigura frânarea şi aderenţa cât mai bune, în funcţie de temperatura şi starea suprafeţei pe care rulează.
Folosind anvelope necorespunzătoare sezonului, frânarea autovehiculului se va realiza pe distanţe mult mai mari şi se poate pierde aderenţa sau controlul maşinii.
AutoEco.ro este unul dintre cele mai mari magazine online de piese şi accesorii auto din România şi marcă înregistrată a Motoreco Parts SRL.
news.ro