Studenții Universității din București deslușesc tainele geoparcurilor din România

Vara aceasta, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și Geoparcul aspirant UNESCO Ținutul Buzăului au fost adevărate laboratoare în aer liber, locuri de studiu pentru studenții Universității din București.

Asociația Studenților Geologi și Geofizicieni de la Universitatea din București a derulat în perioada iulie – august două proiecte de cercetare, câte unul în fiecare geoparc, oferindu-le studenților oportunitatea de a descoperi, în teren, ce înseamnă valoarea unui teritoriu.

În Geoparcul Țara Hațegului, studenții au petrecut aproape două săptămâni în încercarea de a desluși cum era viața în urmă cu vreo 70 de milioane de ani, pe fosta Insulă a Hațegului înconjurată de apele Mării Tethys. În cadrul proiectului ”Țara Hațegului își dezvăluie misterele”, ei au participat la mai multe prospecțiuni preliminarii în teren, coordonați de conf. dr. Zoltán Csiki – Sava, de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București. Mai mult, au avut parte de o întâlnire cu unul dintre cei mai renumiți paleontologi portughezi la nivel internațional, profesorul asociat Octávio Mateus de la Universitatea NOVA din Lisabona, aflat în vizită în România și în Geoparc. La finalul aplicațiilor în teren, studenții au prezentat rezultatele obținute, în cadrul evenimentului ”Conferințele Geoparcului”. Evenimentul, aflat la a doua ediție, își propune promovarea științei în rândul publicului larg aflat în Țara Hațegului. Invitatul special din acest an a fost prof. univ. dr. Iuliana Lazăr de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, care a încântat publicul cu ”Povestea Mării Tethys” și fascinanta lume marină din vremuri mai vechi chiar decât dinozaurii.

Cel de-al doilea proiect al studenților, intitulat ”Ținutul Buzăului – cadrul natural reflectat în patrimoniul imaterial”, s-a desfășurat în perioada 17 – 23 august, în viitorul geoparc UNESCO din județul Buzău. A fost o tabără interdisciplinară pentru că studenților de la Facultatea de Geologie și Geofizică li s-au alăturat și studenți geografi și biologi din Universitatea din București. Sub îndrumarea lect. univ. dr. Alexandru Adrășanu și drd. Cristina Toma, incursiunea în Geoparcul Ținutul Buzăului i-a ajutat pe studenți să descopere la fața locului care sunt direcțiile de urmat în definirea și construcția unui Geoparc UNESCO și cum poate influența un geoparc dezvoltarea economică sustenabilă a unui teritoriu. Pe parcursul taberei, ei au desfășurat cercetări în teren la principalele obiective de vizitare ale geoparcului și s-au întâlnit cu reprezentanți ai comunităților locale.

Cele două proiecte studențești confirmă interesul tinerilor pentru Programul Geoparcuri Internaționale UNESCO din România al Universității din București. Acest program a fost distins, la finele anului trecut, cu două dintre marile premii ale Senatului Universității, recunoscându-se astfel valoarea educațională și științifică a conceptului de geoparc, inițiat și pus în aplicare de Facultatea de Geologie și Geofizică și coordonat de lect. univ. dr. Alexandru Andrășanu.

Proiectele ”Țara Hațegului își dezvăluie misterele” și ”Ținutul Buzăului – cadrul natural reflectat în patrimoniul imaterial” ale Asociației Studenților Geologi și Geofizicieni au fost realizate cu sprijinul Complexului Cultural Sportiv Studențesc Tei – București, Dino Parc Râșnov, Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, Geoparcului Ținutul Buzăului și Universității din București prin Programul Geoparcuri Internaționale UNESCO din România.

 

Adina Popa

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *