Structurile teritoriale din cadrul MAI, mobilizate pentru siguranța procesului electoral

MISIUNI PENTRU SIGURANȚA PROCESULUI ELECTORAL

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 27 septembrie au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.

Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Hunedoara, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

Astfel, în perioada 26-27 septembrie a.c., 995 de efective, dintre care 414 de poliţişti, 180 de jandarmi, 401 de reprezentanţi I.S.U. vor asigura paza şi protecţia a 401 de secţii de votare, din totalul celor 524 ce s-au constituit pe raza judeţului Hunedoara, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale M.A.I.

Duminică, 27 septembrie a.c., 160 de poliţişti vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
De asemenea, 82 de jandarmi, constituiţi în dispozitive de asigurare a ordinii publice vor urmării desfăşurarea în bune condiţii a procesului electoral şi a celorlalte activităţi conexe.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină.

Astfel 83 de polițiști vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.
De asemenea, jandarmii hunedoreni vor constitui rezerve de intervenţie dispuse principalele localităţi urbane din judeţ (inclusiv cele 2 zone de siguranţă stabilite la nivelul judeţului) şi echipe operative de specialişti, cumulând un total de 44 jandarmi.

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, lucrători M.A.I. (206 de jandarmi, 414 poliţişti) vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

În ziua procesului electoral, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara va avea în responsabilitate 414 de secţii de votare, constituite în 364 de locaţii, unde vor fi prezenţi 414 de poliţişti, Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara va avea în responsabilitate 90 secții de votare dispuse în 75 locații, unde vor fi prezenți 90 de jandarmi.

Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune.

Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

405 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale.

Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

 

IPJ Hunedoara

foto: Inquam Photos / George Călin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *