Stocurile de medicamente utilizate în tratarea persoanelor care trăiesc cu HIV sunt „extrem de scăzute”
Treisprezece organizaţii non-guvernamentale din România şi Europa atrag atenţia, într-o scrisoare deschisă trimisă premierului Viorica Dăncilă, că stocurile de medicamente utilizate în tratarea persoanelor care trăiescu cu HIV sunt „extrem de scăzute” şi riscă să nu asigure necesarul de tratament pentru cei peste 20.000 de pacienţi. Reprezentanţii ONG-urilor susţin că ar fi „cea mai gravă criză din ultimul deceniu pe acest segment înregistrată în sistemul de sănătate din România” şi cer reinstituirea Comisiei Naţionale HIV/SIDA, respectiv adoptarea în regim de urgenţă a Planului Naţional care să permită finanţarea activităţilor de prevenire şi combatere a HIV/SIDA.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Asociaţia Accept, la mai puţin de două luni distanţă de preluarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, stocurile de medicamente utilizate în tratarea persoanelor care trăiescu cu HIV sunt extrem de scăzute şi riscă să nu asigure necesarul de tratament pentru cei peste 20.000 de pacienţi.
Astfel, 13 organizaţii neguvernamentale din România şi Europa i-au trimis premierului Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă prin care atrag atenţia asupra lipsei de medicaţie pentru persoanele ce trăiesc cu HIV/SIDA, „cea mai gravă criză din ultimul deceniu pe acest segment înregistrată în sistemul de sănătate din România”.
Organizaţiile semnatare, între care ILGA Europe, AIDES, AIDS Action Europe, Coalition Internationale SIDA ”PLUS”, Asociaţia Română Anti-SIDA şi Accept, reclamă lipsa unui mecanism intersectorial şi interministerial de coordonare în acest domeniu şi solicită reinstituirea Comisiei Naţionale HIV/SIDA, respectiv adoptarea în regim de urgenţă a Planului Naţional care să permită finanţarea activităţilor de prevenire şi combatere a HIV/SIDA.
„Rezervele de medicaţie în mai multe spitale din ţară sunt deja epuizate, cu toate eforturile Ministerului Sănătăţii din ultimile luni de a gestiona situaţia. Statul responsabil pentru infectarea a sute de copii în spitalele din România periclitează astăzi tratamentul care poate salva vieţile pacienţilor care trăiesc cu HIV/SIDA în mai multe judeţe. Situaţia este gravă, nu e acceptabil să trecem din criză în criză. A sosit timpul pentru regândirea şi reactivarea unui mecanism naţional care să permită atât prevenirea, cât şi tratamentul”, a declarat Maria Georgescu, director executiv al Asociaţiei Române Anti-SIDA, citată în comunicat.