“Fereastra dracului” de lângă Chimindia. Stânca care a alungat un sat întreg

“Se aud tot felul de sunete, voci de oameni şi de copii, râsete sau urlete. Cine a stat prin preajmă noaptea şi le-a ascultat, spune că sunt înfricoşătoare. Prea puţini mai aveau curaj să treacă pe aici după ce se însera şi în nici un caz nu lăsau copiii”, povesteşte un localnic din Chimindia. “Fereastra dracului” se zăreşte de departe – un soi de dreptunghi alb, cu coarne sau urechi ascuţite, cu ochi oblici de feline.

Locul este la câţiva kilometri de Chimindia, pe o culme de unde se vede perfect toată Valea Mureşului. Poveştile care umblau prin zonă s-au mai potolit după ce satul de dincolo de stâncă a fost abandonat.

Tot din cauza urletelor, se spune: „Satul părăsit se numea Pâncota, iar locuitorii acestuia, au plecat din cauza zgomotului care se auzeau din stânca de acolo. Se plângeau că, prin „Fereastra dracului”, ieşeau tot felul de sunete ciudate – de copii care plâng, de oameni care râd, tot felul de ciudăţenii. Locuitorii satului, speriaţi de zgomotele astea, au încercat să închidă găurile în stâncă. Nu au reuşit! E aici ca un fel de trecere în lumea cealaltă”, spune Silvia Olari.

Poveştile despre „Fereastra dracului” au reapărut după ce, prin zonă, cei de la „Castelul Lupilor” au amenajat un traseu pentru plimbări ecvestre. Localnicii au văzut unde se duceau oamenii călare şi au început să vorbească.

 

Instructorul de călărie, Mihai Laszlo, a ajuns aici din zona Braşovului şi se tot miră de legendele cu spirite, locuri bântuite şi cu strigoi: „Peste tot, oamenii îţi spun poveştile astea, nicăieri nu am auzit atâtea. Mă gândesc să verific legenda cu „Fereastra dracului” şi să stau peste noapte să ascult dacă se aude ceva.”

Se spune că, oamenii din Pâncota, satul acum părăsit, au încercat să astupe găurile din stâncă: “Sunt ca un fel de treceri şi ei au încercat să oprească zgomotele şi să împiedice fiinţele de acolo, să nu mai poate veni din lumea de dincolo. Dacă te uiţi cu atenţie, desluşeşti feţele rămase pe stâncă”, spune Silvia Olari, ghidul nostru prin zonă. Deşi drumul până aici nu e lung, înclinaţia pantelor face imposibil accesul maşinilor.

Dacă plouă, nici cele de teren nu pot ajunge şi singurele soluţii sunt caii sau mersul pe jos. Calul e de preferat pentru că din şa se vede totul mult mai bine, iar zgomotul copitelor şi fornăielile căluţilor de la “Castel…” adaugă plimbării un iz medieval. De lângă boxele căluţilor, se văd foarte bine toate bisericile din sat: “Suntem satul cu trei biserici!”, spune cineva, iar altul adaugă: “Poate de asta Chimindia o fi fost ferită de locuri rele.”

Traseul până la „Fereastra dracului” te ţine în şa cam jumătate de oră. Odată ajuns pe culme, observi în roca dealului profilul alb al ferestrei. Suntem în locul misterios dintre hotare.

De sus, stânca cu chip rău se vede perfect. Tot de acolo se zăresc casele părăsite din Pâncota: “După ce satul s-a depopulat, un bărbat venit din afara judeţului anii trecuţi, a cumpărat teren şi a început să-şi construiască o casă. A abandonat construcţia şi a plecat din cauza zgomotelor ciudate. În special noaptea se aud şi, cel mai tare, se aud în noaptea de Sfântul Andrei. Se spune că spiritele încearcă să iasă, să facă legătura cu pământul”, povesteşte Silvia.

Sătenii din zonă cred că în stâncă se zăresc şi nişte chipuri, care ar fi contururile prinse în rocă ale unor oameni sau spirite care se chinuiau să părăsească lumea de dincolo. “Încercau să iasă şi le rămânea chipul pe munte. Se văd pe stânca albă nişte găuri negre. Dacă te apropii, capătă înţeles”, spune alt tânăr.

Arată cu mâna către stâncă: „Jos era o intrare pe care oamenii au astupat-o, alături era o altă fereastră, dincolo e intrarea mare, apoi este fereastra mare de sus, care se vede de departe. Aici în stâncă se vede perfect intrarea şi, de-a lungul timpului, localnicii au aruncat pietre şi efectiv au astupat gura.

Petele negre care se văd pe stâncă au ajuns să sperie atât de rău locuitorii din satul Pâncota încât au încercat să blocheze aceste spirite împreună cu vracii zonei. Acele nu ar fi decât spriritele rele care au reuşit să străpungă bariera din stâncă.”

Ca să oprească frica oamenilor, cei de la „Castelul Lupilor” au decis să aducă, nu vraci, nici preoţi, ci un sculptor, Constantin Sinescu: „La propunerea prietenului meu am venit să fac o cruce în stâncă unde este “Fereastra dracului”. Crucea va avea doi metri şi o facem să ţină piept acestei stânci”, spune sculptorul care odinioară a lucrat la Simeria pentru ca apoi să ia calea Bucureştiului.

A realizat multe monumente prin ţară şi acum s-a gândit să lase o lucrare şi judeţului Hunedoara: “Aici o să fac o cruce în piatră. Am luat decizia după ce am ascultat legendele din zonă cu “Fereastra dracului”. Eu cred că orice legendă are un miez de adevăr.”

În sat, chiar dacă la început oamenii se codesc să vorbească, cam toţi ştiu de locul care a alungat un sat: „Spuneau bătrânii că se aud urlete de femei şi mi-ar fi foarte frică să stau acolo noaptea”, povesteşte o tânără, în timp ce altă femeie spune că ştie legenda, dar nu crede că s-ar teme de loc din moment ce poveştile nu amintesc nimic despre rănirea sau uciderea oamenilor din zonă.

“Vrem să facem această cruce pentru a opri spiritele care vor să iasă din cealaltă lume şi scot aceste zgomote înfiorătoare. Crezul popular aşa ne spune că dracul se speria de cruce! De asta, mai demult, la răspântie de drumuri se punea o cruce, pentru ca dracul să nu coboare la oameni. Noi punem crucea chiar într-o fereastră a stâncii”, explică Silvia.

Cei care nu cred, zice Silvia, sunt poftiţi să vadă cu ochii lor contururile de piatră: “Din câte am văzut, fiecare om care ajunge găseşte aceste chipuri sau vede alte contururi”, spune ghidul. Practic, cu cât poposeşti mai mult, cu atât te prinde legenda şi descoperi mai multe lucruri, chipuri. Eu nu cred că îndrăzneşte cineva să vină aici în noaptea de Sfântul Andrei!”.

“Zgomot trist în câmp răsună!/ Vin strigoii, se adună!/ Părăsind a lor secrii./ Voi, creștinelor popoare,/ Faceți cruci mântuitoare,/ Căci e noaptea-ngrozitoare,/ Noaptea Sfântului Andrii! (…) Lupii urlă împreună,/ Cu ochi roși țintiți la lună,/ Câmpul geme, codrul sună,/ Satan pe deal s-a ivit!”,  scria, la mijlocul secolului 19, poetul Vasile Alecsandri.

Ziua de Sfântul Andrei se mai numeşte şi “Ziua lupului”. Muzeograful Monica Duşan de la Muzeul de Etnografie şi Istorie Locală din Brad vorbeşte despre credinţele din Zarand: “Se postea şi nu se lucra deloc pentru ca animalele din gospodărie să fie ferite de boli.

Tot în 30 noiembrie este o zi specială pentru Vâlva Lupilor: “Aceasta conducea haitele de lupi în atacul asupra turmelor de oi. Pentru ca Vâlva să fie îmbunată trebuie să oferi mâncare, să dai de pomană celor săraci, cerşetorilor, celor care umblau zdrenţuiţi dintr-un sat în altul.”

Lupul este şi singurul animal care se poate lupta cu strigoii, spirite ale morţilor care ies în Ajun de Sfântul Andrei. Nu e de mirare că omul simplu dorea să se pună bine cu lupul care, în această zi, capătă puteri sporite şi este mai sprinten.

 

Laura OANA