STAHANOVIȘTII PRINTRE NOI: N-am nevoie de politicieni care fac jaloane cu tractorul sau vopsesc copaci

Îndemnuri stahanoviste vin în val, în ultima perioadă, peste noi, tot deodată cu din ce în ce mai proasta calitate a informațiilor ce circulă în spațiul public. Din nefericire, se întâmplă asta și în zona jurnalismului (teoretic) profesionist, nu numai la personaje defecte din mediul virtual.

Pe scurt, într-o prostească încercare de a manipula și a bucura, probabil, ceva stăpâni, noile îndemnuri stahanoviste vor să fixeze o „corectitudine politică” românească reînviată, cu nesaț, din miezul cel mai negru al comunismului. Conform „vitejescului îndemn”, cetățeanul trebuie să devină convins că „un politician bun este un tractorist bun, un ciontolitor bun, un desfundător de canale bun, un bun vidanjor sau un mânuitor de lopată genial”.

Scurtă paranteză: pentru cititorii mai tineri, stahanovistul era, mai pe scurt, un bou de jug muncind să se vadă lăudat la gazetă că face de 10 ori cât i se cere: așa îi păcăleau comuniștii pe oameni să tragă ca robii într-un sistem care le fura tot, până și gândurile.

Revenim la dresorii noștri de stahanoviști – fie ei jurnaliști, „influenceri”, bloggeri sau cum li se mai spune…

Ultimul trend în a ataca la comandă adversari politici este să-i acuzi că nu au măturat strada, n-au desfundat veceuri sau n-au vopsit copacii urbei, mai ales „la vreme de criză”. Mai mare cretinism nu am auzit, de multă vreme!

Oameni buni, eu – laolaltă cu toți ceilalți oameni întregi la cap – chiar nu îmi doresc politicieni care să văruiască pomii din cartier, care să-mi măture în fața blocului, care să intre după șobolani în subsolurile urbei, care să-mi spele rufele sau să-mi ducă gunoiul… Cu atât mai puțin, politicieni care să aibă ca principală calitate faptul că sunt buni tractoriști, degresori de pedale, vidanjori sau căutători în staul.

Îmi doresc ca politicienii români să își facă onorabil treaba acolo unde sunt, la primărie, în Parlament, în Guvern, în consilii locale sau județene. Vreau să îi văd împlinindu-și fișa postului.

Cu ce mă umple de respect faptul că un politician vine cu vidanja și o droaie de jurnaliști după el în cartier și se umple de… „respectul” unei meserii pe care nu a făcut-o și nu o va face vreodată? La ce îmi folosește un politician plin de var (și urmat de un alai de jurnaliști, evident!) spoind copacii urbei cu masca pe nas, dacă el nu a muncit cum trebuie măcar o zi în Parlament, la primărie, acolo unde l-am trimis, prin vot, să-mi facă viața mai bună?

Pentru că am trimis parlamentari în Parlament să muncească la legi bune pentru cetățean, nu să vină să-mi curețe curtea sau să spele pe jos prin oraș. Alegem primar și consilieri să facă viața noastră mai bună, orașul mai frumos, să aducă investitori și locuri de muncă, nu să sape șanțuri prin oraș și să mă salute, mediatic, din vârful unor cizme murdare pe care le încalță doar de ziua noului stahanovist român.

Nu, chiar nu vreau politicieni și aleși de paradă, ci doar oameni care să își facă treaba cinstit și folositor acolo unde i-am trimis, eu și ceilalți care am votat.

Astfel încât, pentru „formatorii de opinie” debusolați, nostalgici după stahanovism sau doar disperați că nu și-au satisfăcut stăpânii: mergeți voi și curățați budele oamenilor, și săpați șanțuri pentru imagine la gazetă, dacă sunteți convinși că acesta este modelul cetățeanului român pe deplin „corect politic” și folositor societății. Arătați-ne cum se face și, între timp, lăsați-ne să ne vedem de viața noastră, în normalitatea ei mult mai sănătoasă!

Eu vreau politicieni care să muncească unde i-am pus eu și ce i-am pus eu, nu să mă uimească făcând jaloane cu tractorul sau cu roaba de protocol. Dacă fac ce le scrie în fișa postului, și-au împlinit scopul și merită chiar și puși la gazetă. Atât.

Un comentariu la „STAHANOVIȘTII PRINTRE NOI: N-am nevoie de politicieni care fac jaloane cu tractorul sau vopsesc copaci

  • 3 mai 2020 la 22:05
    Permalink

    De acord. Si banuiesc si la cine va referiti. MH?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *