Sportiv hunedorean, campion european la Powerlifting

Un sportiv hunedorean este noul campion european la Powerlifting. Este vorba de sportivul Jejeran James, din Petroșani, care a obținut locul 1 la proba de împins din culcat în cadrul Campionatului European de Powerlifting clasic. Concursul are loc în Kaunas, Lituania.

Jejeran James este legitimat la CS Activ Sibiu. Acesta a obținut un rezultat de 179 kg în categoria 93 kg subjuniori, până la 18 ani și reprezintă un record mondial atât în competițiile de 3 probe cât și în cele de împins din culcat.

Reușita sportivului va fi omologată abia după ce vor ajunge și rezultatele testului antidoping.

Powerliftingul este un sport în care se încearcă ridicarea unei greutăți maxime în trei stiluri diferite, respectiv genoflexiuni, împins din culcat și îndreptări. Sportivii beneficiază de trei încercări în fiecare stil de ridicare.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *