Spitalul Municipal din Orăștie își mărește echipa

Începând cu luna ianuarie 2023 Spitalul Municipal din Orăștie și-a extins echipa de specialiști în sănătate cu un nou medic. Doctorul Andrei Cristea este medic specialist obstetrică-ginecologie.

Doctorul Andrei Cristea are o experiență vastă la spitalul din Ineu, județul Arad, spital ce are încorporată o maternitate de gradul IV, fiind coordonatorul Compartimentului de obstetrică şi ginecologie din anul 2019 până la sfârșitul anului 2022. La nivelul acestei secţii a tratat peste 670 de pacienţi, iar la nivelul ambulatoriului a examinat 4025 de pacienţi şi a efectuat consult și tratament la 1041 pacienţi în serviciul de urgențe la spitalul din Ineu.

„Ţin să menţionez că aceşti pacienţi au fost trataţi într-un interval de 23 de luni, deoarece 8 luni am lucrat într-un spital dedicat în totalitate tratării pacienţilor infectaţi cu Sars-Cov 2. Sunt o persoană dinamică, responsabilă, hotărâtă, interesată în perfecţionare profesională. Îmi doresc să am şansa de a pune în evidenţă capacităţile medicale şi experienţa acumulată, pentru a îndeplini sarcinile şi scopurile unităţii spitaliceşti cât şi pentru dezvoltarea carieriei mele.” spune doctorul Andrei Cristea.

La nivelul Spitalului Municipal Orăștie se pot efectua consultații de obstetrică-ginecologie, controale periodice, urmărirea evoluției sarcinii (morfologia fetală), ecografii: 2D,3D, 4D endovaginale, screening pentru malformațiile fetale, screening pentru bolile neoplazice de col și diagnosticarea lor, tratamente pentru patologii benigne, sarcini extrauterine, fibroame uterine, chisturi ovariene, examen citologic Papanicolau și bacteriologic al secreției vaginale, montare/extracție sterilet, electrocauterizare, tratament de sterilitate, examen de urină, depistare HPV, contracepție și planning familial.

”Unul din motivele pentru care am ales Spitalul Municipal Orăștie a fost continuitatea actului medical, având Compartiment ATI, și astfel să putem trata marea majoritate a cazurilor ginecologice apărute. Pacientele se pot prezenta și pentru o a doua opinie și pentru toate serviciile medicale” a conchis doctorul Andrei Cristea.

Pacientele se pot prezenta cu bilet de trimitere de la medicul de familie, cu programare la Fișierul spitalului la numărul de telefon 0254/243.015.

Program Ambulator dr. Andrei Cristea: Luni-Miercuri 08.00-15.00, Vineri 11.00-15.00 (Obstetrică-Ginecologie).

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *