Spitalul de Boli Infecţioase Timișoara este plin cu forme severe de COVID-19

După aproape un an de la primul caz de coronavirus depistat la Timişoara, reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” au făcut un scurt bilanţ sumbru al perioadei de pandemie. Până acum, peste 3.600 de cazuri au fost tratate de COVID-19, iar în acest moment, spitalul este plin de forme severe şi foarte severe de boală.

“Într-un an de zile, şi vorbim doar de COVID 19, ne-am confruntat cu peste 3.600 de cazuri. În acest moment spitalul nostru este plin de forme severe şi foarte severe de boală şi i-am rugat pe colegii de la celelalte spitale să ne susţină două, trei, patru săptămâni, pe care noi le considerăm critice. Din nefericire, un număr de aproximativ 500 de pacienţi, printre care şi colegi de-ai noştri, au pierdut în acest an lupta cu această boală. Este o pierdere pentru noi toţi. Prin sistemul nostru de triaj, până în acest moment, au trecut 5300 de pacienţi care au fost evaluaţi. Aceste cifre par seci, dar reprezintă oameni, oameni care s-au îndreptat cu speranţă spre Spitalul Victor Babeş şi care au primit cel mai bun tratament medical posibil”, a declarat prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc miercuri în curtea spitalului.
”Un an de coşmar”, a numit medicul Virgil Musta, această perioadă, un an care a schimbat viaţa tuturor, un an cu sacrificii, dificil din toate punctele de vedere.
“Eu l-aş numi un an de coşmar, pentru că ne-a schimbat viaţa tuturor. Nu a fost un an simplu, ci un an dificil din toate punctele de vedere, profesional, social, al relaţiilor noastre, inclusiv al relaţiilor cu familia. Cu toţii a trebuit să facem sacrificii. Este momentul bilanţului şi putem spune acum că toată infrastructura spitalului a fost refăcută în câteva luni, iar condiţiile hoteliere au fost îmbunătăţite. Spitalul nostru fost dotat, în acest an, cu echipamente medicale şi de diagnostic, dar şi de tratament performante, la nivelul celor mai dezvoltate spitale din Europa. Şi aceasta ne-a permis ca la foarte puţin timp după debutul pandemiei să devenim un spital de excelenţa pentru tratarea infecţiei SARS-CoV 2. Acest lucru nu s-ar fi putut realiza fară o echipă de profesionişti”, a declarat dr Virgil Musta, şef secţie Boli Infecţioase I în cadrul spitalului.
Primele teste PCR pozitive au fost depistate în data de 28 februarie 2020, respectiv la 1 martie 2020, la Timişoara, iar până acum au fost făcute peste 36.000 de astfel de teste.
“Primele teste PCR pozitive au fost la cei doi pacienţi internaţi în data de 28 februarie, respectiv 1 martie. De atunci şi până astăzi s-au făcut peste 36.000 de teste PCR, atât pacienţilor internaţi, cât şi celor care au avut nevoie de această testare, şi vorbesc de testarea la cerere care, în perioada verii, a fost una foarte mare. De asemenea, pacienţii care au fost internaţi au avut parte de valori imagistice de înaltă performanţă. Primele investigaţii le-am făcut pacienţilor din Terapie Intensivă, folosind aparate mobile cu care am putut să mergem pe secţie şi să îi evaluam, iar prima tomografie computerizata a fost în data de 2 aprilie la un pacient care avea deja simptome ce se agravau, şi care dezvoltase o formă moderat severă de boală. De atunci şi până astăzi s-au făcut peste 6.000 de tomografii pacienţilor cu infecţie de SARS CoV 2.  În acelaşi timp, am implementat un program în premieră, cel de low dose CT, o investigaţie care reduce cu aproape 70 la sută iradierea pacienţilor. Şi, mai mult, am încercat să protejăm copiii de pe secţia de infecţioase, în cazul lor folosind evaluarea ecografică. Cel mai mic pacient a fost un bebeluş de şase săptămâni”, a declarat dr Diana Manolescu, director medical în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara.
Primele suspiciuni de Covid-19 au apărut la începutul lunii februarie 2020, iar în 28 februarie a fost primul caz pozitiv.
“La începutul lunii februarie au apărut primele suspiciuni. Atunci am început să implementăm circuite, să reorganizăm spitalul. În 28 februarie am avut primul caz pozitiv care a fost tratat cu succes. Am avut foarte multe bătălii câştigate, dar am avut, din păcate, şi foarte multe bătălii pe care le-am pierdut. Am mers, însă, înainte şi, cu siguranţă, în cele din urma, vom învinge această boală cumplită care ne-a schimbat un an din viaţă”, a declarat dr. Monica Cialma de la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara.
În continuare, la un an de la primul caz depistat de COVID-19, judeţul Timiş este singurul din ţară în zona roşie, având o rată de infectare de 4,18 cazuri de Covid la o mie de locutori. De asemenea, patru localităţi se află în carantină: Dumbrăviţa, Şag, Niţchidorf şi Şandra. În Timişoara, miercuri, rata de infectare este de 5,73 cazuri la o mie de locuitori.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *