Stimulente financiare pentru angajații Spitalului Vulcan
Angajații Spitalului municipal din Vulcan vor beneficia de stimulente financiare. O parte dintre angajați, nu toți. Cel puțin despre acest lucru ar fi vorba în documentele prezentate de conducerea unității medicale Consiliului Local, care a aprobat, însă, solicitarea celor de la spital. Potrivit informațiilor, Consiliul de Administrație al spitalului va decide care vor fi pesoanele beneficiare de stimulente
Astfel, o parte dintre angajații unității medicale vor beneficia de stimulente a căror valoare este de două salarii minime brute pe țară. Conducerea Spitalului municipal Vulcan nu a putut fi contactată pentru a oferi informații suplimentare pe marginea acestui subiect.
Potrivit documentelor aprobate de Consiliul Local Vulcan “acordarea stimulentelor financiare se va face la propunerea managerului spitalului în baza unui Regulament propriu propus de Comitetul Director și aprobat de Consiliul de Administrație al spitalului”.Cuantumul lunar al stimulentelor financiare a fost stabilit în sumă maximă de 20.000 lei.
Monika BACIU