Speranțe pentru dezvoltarea fotbalului hunedorean
În cadrul „Conferinței privind dezvoltarea fotbalului hunedorean”, care a avut loc aseară la Deva, a fost semnat „Acordul de parteneriat” dintre Instituția Prefectului – Județul Hunedoara și Asociația Județeană de Fotbal.
Prefectul Călin Petru Marian și președintele AJF, Cristian Peterean, au parafat documentul care stipulează, printre altele, că:
„Parteneriatul se bazează pe recunoaşterea intereselor comune în domeniile de competenţă, având ca scop dezvoltarea relaţiilor de cooperare între părţi. Părţile convin să coopereze în una sau mai multe din următoarele direcţii:
- Inițierea unor acțiuni prin care să reaprindă pasiunea pentru acest sport de la bază, în comunitățile locale, și care să fie un liant emoțional și social.
- realizarea în comun a unor programe, acţiuni, activităţi şi proiecte cu caracter sportiv, educaţional, informaţional şi aplicativ;
- conştientizarea populatiei si autorităţilor
- implicarea Instituției Prefectului JUDEȚUL HUNEDOARA în activităţi sportive;
Conferinţa privind dezvoltarea fotbalului hunedorean a fost organizată de Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara și s-a desfășurat în prezența oficialilor FRF: Răzvan Burleanu – președinte FRF, Octavian Goga – vicepreședinte FRF, Gabriel Bodescu – secretar general adjunct FRF, respectiv Mihai Stoichiță – director FRF. La dezbateri au mai participat deputatul PNL, Vetuța Stănescu, reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai instituțiilor implicate în fotbalul hunedorean, sportivi și antrenori, membri ai Asociației Județene de Fotbal.
Cu prilejul semnării „Acordului de parteneriat” cu A.J.F. Hunedoara, prefectul județului, Călin Petru Marian, a declarat că:
„Evenimentul de astăzi reprezintă un pas important, care ne dă speranțe, în susținerea și dezvoltarea fotbalului hunedorean, practicat de tineri de diferite categorii de vârstă.
Din dezbaterile conferinței au reieșit câteva propuneri interesante care, odată puse în practică, pot contribui la atingerea scopurilor noastre, de a dezvolta sportul în general, și a-i determina pe copiii și tinerii talentați să-și petreacă o parte din timpul liber, într-un mod organizat, pe terenul de fotbal.
Dar, pentru a sprijini mișcarea sportivă din județul nostru este nevoie sprijin și implicare din partea autorităților publice și a instituțiilor de învățământ.”
Prefectura Hunedoara