Specialist din cadrul DNA, prins în flagrant în timp ce lua mii de euro mită
Specialistul din DNA reţinut pentru luare de mită după ce a fost prins în flagrant când primea de la un om de afaceri echivalentul a 6.000 de euro pentru câştigarea unei licitaţi a fost trimis în judecată.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului DESPA NICOLAE RĂZVAN, la data faptei specialist în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită”, anunţă DNA.
Conform procurorilor, în perioada 15 septembrie 2021 – 16 noiembrie 2021, acesta ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 15.000 euro şi, după mai multe „negocieri”, ar fi acceptat promisiunea sumei de 12.000 euro (plătibilă în două tranşe), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu.
Concret, banii respectivi ar fi fost pretinşi în legătură cu un contract de achiziţie publică pe care omul de afaceri intenţiona să îl încheie cu Direcţia Naţională Anticorupţie în cadrul proiectului Continuarea dezvoltării capacităţii tehnice a D.N.A în investigarea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E, cofinanţat de OLAF în cadrul programului Hercule III Technical Asistance.
„În contextul menţionat mai sus, la data de 16 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Răzvan a primit de la omul de afaceri 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, precizează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.